Războiul STP și Primăria Alba Iulia, la Tribunalul Alba: Instanța obligă societatea să reînceapă transportul public de persoane
Primăria Alba Iulia a câștigat în instanță, la Tribunalul Alba, cererea de ordonanță preşedinţială prin care solicită în regim de urgență reluarea unor curse de transport public, pe raza orașului.
Asta înseamnă că Tribunalul obliga STP la reluarea curselor pe raza orașului. Decizia a fost dată joi, 2 iulie 2026.
Este vorba despre cererea de ordonanţă preşedinţială, prin care Primăria cere ca instanța să oblige STP să asigure o treime din transport după cum prevede legea, mai exact o parte a curselor.
Prima dată cererea de ordonanță s-a judecat în data de 29 iunie 2026, dar și atunci cauza s-a amânat pentru data de 1 iulie.
Miercuri pe 1 iulie, cauza a mai fost amânată încă odată.
Soluția pe scurt
Admite în parte cererea
Solutia pe scurt: ”(...) Admite în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul MUNICIPIUL ALBA IULIA reprezentat prin Primarul Municipiului Alba Iulia, Pleșa Gabriel Doru, în contradictoriu cu pârâții SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC SA Alba Iulia, reprezentată prin director general Stelian Constantin Nicola, și ASOCIAȚIA INTERCOMUNITARĂ DE DEZVOLTARE ALBA IULIA TRANSPORT LOCAL, reprezentată prin președinte Popa Ioan Iancu.
Obligă SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC SA Alba Iulia, ca până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr.2301/107/2026 aflat pe rolul Tribunalului Alba, să reia serviciul public de transport local de persoane, decurgând din contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane cu nr. 26/48 din data de 17.01.2021, pe traseele stabilite pe raza Municipiului Alba Iulia, conform programului de transport aprobat.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Executorie fără somaţie și fără trecerea unui termen. Cu drept de apel în 5 zile de la pronunţare”, se arată în soluția pe scurt.
Războiul Primărie vs STP
Remintim că transportul public din Alba Iulia este blocat din cauza grevei în care au intrat șoferii STP, la jumătatea lunii iunie. Aceștia refuză să intre în cursă și cer salariile restante pe două luni și bonuri de masă restante.
Deși STP a obținut la Judecătoria Alba Iulia executarea silită a primăriei pentru 12 milioane de lei, Primăria Alba Iulia a reușit în instanță suspendarea executării silite.
În tot acest timp, în timp ce Primăria și STP se războiesc pe rolul instanțelor, transportul public de persoane din Alba Iulia este blocat.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)