Connect with us
Advertisement

Eveniment

Răzbunarea unei femei din Blaj pe fostul său coleg de muncă, pedepsită în instanță. Ce a făcut după ce și-a pierdut serviciul

Publicat

Răzbunarea și motivele unei femei din Blaj sunt descrise de magistrații instanței din oraș, după ce femeia a fost condamnată pentru distrugere. Este vorba despre un proces care a primit o decizie în primă instanță în data de 30 ianuarie 2025. 

Recent motivarea a fost făcută publică, iar în documentul emis de magistrați stau scrise faptele inculpatei. 

În fața instanței din Blaj a ajuns o femeie în vârstă de 49 de ani. Faptele pe care le-a comis au avut loc în anul 2022, mai exact în luna iulie.

Atunci femeia a vrut să se răzbune pe un fost coleg de muncă și a pus la cale un plan. Drept urmare s-a înarmat cu o foarfecă și a mers către fostul loc de muncă, un bar din Blaj.

Potrivit motivării instanței, femeia a ”tăiat cu o foarfecă, în mai multe locuri, prelata acoperișului terasei, de culoare crem închis, apoi a tăiat folia transparentă protectoare atât de pe partea stângă cât și de pe partea dreaptă a ușii de acces și de asemenea, folosindu-se de același obiect ascuțit a zgâriat ușa de acces în local, având ca urmare degradarea acestor bunuri și cauzarea unui prejudiciu în sumă de 20.000 lei”, au notat magistrații.

S-a răzbunat pe fostul coleg. Pedeapsă la Judecătoria Blaj

Magistrații au mai notat că a fost un act de răzbunare, față de fostul coleg. De asemenea judecătorii au mai notat că ”gravitatea faptei a fost una redusă, faptele fiind săvârșite de către inculpată pe fondul stării de tulburare ca urmare a pierderii locului de muncă, cu scopul de a se răzbuna pe fostul său coleg de muncă, motiv pentru care instanţa se va îndrepta spre pedeapsa amenzii în cuantumul său minim”, au notat magistrații.

Drept urmare femeia a fost condamnată la o amendă penală în valoare de 1000 de lei. Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, la instanța superioară.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement