Actualitate
Razie a poliţiştilor la gaterele din Munţii Apuseni. Oamenii legii au confiscat 65 metri cubi de lemn

Acţiunea poliţiştilor s-a desfăşurat vineri, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-20.00, pe raza de competenţă, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic precum şi prevenirea accidentelor rutiere.
Poliţiştii au controlat 12 instalaţii de debitare a materialului lemnos şi au constatat o infracţiune silvică.
Au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.750 lei, din care 16 la OUG 195/2002 privind circulaţia rutieră, 3 la Legea 171/2010 privind activitatea de comerţ şi una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea unor fapte de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au confiscat 65 metri cubi material lemnos, în valoare de 24.094 lei.
De exemplu, pe DN 75, a fost depistat S. N., de 58 de ani, din Abrud, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 30 metri cubi cherestea, de esenţă răşinoasă, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.
Întreaga cantitate de cherestea a fost confiscată, iar conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News