Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Reabilitarea Bazinului Olimpic, ajunsă la aproape 90%, sistată din nou de CNI. Ar mai fi nevoie de trei luni pentru a finaliza lucrările

Publicat

La începutul celui de-al patrulea an de șantier, lucrările de reabilitare a Bazinului Olimpic sunt din nou sistate printr-un ordin de întrerupere, emis de către Compania Naţională de Investiţii. Stadiul de realizare a proiectului se apropie de 90%, iar pentru a-l finaliza și a-l reda populației ar mai fi nevoie de aproximativ 3 luni de lucrări.

În data de 19 decembrie 2013, CNI a dat un ordin de sistare a lucrărilor pe timp de iarnă, convențional până în 15 martie.

Lucrările au ajuns la stadiul de realizare de 85-90%, iar pentru finalizarea lor ar mai fi nevoie de aproximativ trei luni de muncă. La Bazinul Olimpic au mai rămas de executat lucrări în valoare de 1,7 milioane lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Coșer, firma SC TIM SA și-a încasat datoriile de 1,9 milioane lei de la CNI, iar oamenii sunt pregătiți să trimită o notificare către CNI pentru a începe lucrul, chiar dacă lucrările sunt suspendate. Primăria Alba Iulia și-a exprimat disponibilitatea de a susține financiar orice cheltuială pentru crearea de condiții de lucru optime (căldură, energie electrică etc).

În luna noiembrie, Compania Națională de Investiții a primit de la Guvern 2 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor, iar încă un milion urma să fie virat în perioada următoare.

Acesta este al patrulea an de când Bazinul Olimpic din Alba Iulia este în șantier pentru lucrări de reabilitare, după ce mai fusese renovat în urmă cu câțiva ani. Dacă lucrările vor reîncepe zilele următoare și dacă ele vor decurge conform planului, începutul verii le-ar putea readuce albaiulienilor bazinul, un loc căruia i-au simțit lipsa în ultimii ani.

Citeşte şi Bazinul olimpic se redeschide, după patru ani de aşteptare. Roman: „Până la Paşti, va fi redat albaiulienilor, după o lungă telenovelă”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax