Connect with us
Advertisement

Actualitate

Reacția Inspectoratului Școlar Alba după ce peste 150 de părinți sunt nemulțumiți de comasarea claselor la o școală din Alba Iulia

sediu ISJ Alba

Publicat

isj alba2În urmă cu o săptămână semnalam decizia Inspectoratului Școlar Județean Alba prin care se intenţiona comasarea claselor a V-a cu a VIII-a de la Școala din Micești. Reprezentanții IȘJ Alba au susținut, joi, că decizia se încadrează în dispozițiile legale și au transmis faptul că şi la şcoala din Oarda există clase comasate, din anul școlar 2010-2011.

Peste 150 de părinți din Micești au semnat, luni, o petiție, nemulțumiți de decizia luată.

Vezi și FOTO-VIDEO: Peste 150 de părinți au semnat o petiție împotriva comasării claselor la Școala din Micești. Decizia IȘJ Alba, contestată

Potrivit inspectorului școlar general adjunct al IȘJ Alba, Narcisa Bucureștean, comasarea claselor a V-a cu a VIII-a a fost hotărâtă de conducerea școlii. În anul viitor, la şcoala din Micești ar urma să fie un număr total de 26 de elevi în clasa a V-a și clasa a VIII-a.

„Dacă domnul director hotărăște că, atât pentru binele copilului, cât și pentru binele cadrelor didactice, ca și norme – probabil că ei au considerat că așa e mai bine, în funcție de săli, în funcție de opțiunile părinților sau de doleanțele cadrelor didactice – atunci a fost propusă comasarea claselor a V-a cu a VIII-a. Ideea este să nu funcționeze clasă sub efectiv. Ca și norme pentru cadrele didactice cred că este mai bine, nu se vor reduce normele”, a declarat Narcisa Bucureștean.

În ceea ce privește problema spațiului, reprezentanții IȘJ Alba susțin că în sala unde funcționează acum laboratorul de informatică al şcolii din Micești ar încăpea elevii claselor comasate. Totodată, aceștia au transmis că există numeroase situații în județ și în țară, în care elevii claselor comasate au fost mutați în alte săli mai mari, în care au funcționat diferite laboratoare.

Ceea ce se va întâmpla cu laboratorul de informatică dotat cu tablă (smartboard) și aparatură de ultimă generație al şcolii din Micești ar urma să fie decis de conducerea instituției, respectiv a Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, de care aparține unitatea.

Potrivit inspectorului școlar general adjunct al IȘJ Alba, Narcisa Bucureștean, planul de școlarizare urmează să fie trimis în aceste zile la București, la Ministerul Educației, spre aprobare.

Vezi și FOTO: Părinți revoltați după ce Inspectoratul Școlar Județean Alba a decis comasarea claselor de la școala din Micești. Copiii, înghesuiți în săli

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Alba, şi la Școala cu clasele I – VIII din Oarda de Jos, clasele din ciclul primar au fost comasate începând din anul școlar 2010 – 2011, iar cele din ciclul gimnazial din anul 2011 – 2012. Unitatea a devenit, din anul școlar 2010-2011, structură a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia.

Totodată, în acest an școlar 2015 – 2016 a avut loc comasarea claselor a V-a cu a VII-a și a VI-a cu a VIII-a. Din anul școlar 2016 – 2017 sunt propuse pentru comasare clasele a V-a cu a VII-a și clasa a VI-a cu a VIII-a. Tot pentru anul școlar viitor sunt propuse comasarea a două clase din ciclul primar.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Alba a transmis că va reveni, în cursul săptămânii viitoare, cu mai multe precizări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement