Connect with us
Publicitate

Eveniment

Reacția PEPCO după incidentul de la magazinul din Sebeș: Clientele nu au prezentat certificatul verde și au fost agresive

Publicat

Reprezentații lanțului de magazine PEPCO, la solicitarea reporterilor alba24.ro au transmis un punct de vedere referitor la incidentul de vineri, 26 noiembrie.

Atunci o femeie a spus că nu i-ar fi fost permis accesul în magazin, alături de sora sa, deși spune că avea certificat verde și că mai mult de atât a fost agresată de securitatea magazinului. 

Virginia S. a declarat că ea avea un certificat verde, dar sora sa, avea doar dovada vaccinării cu doza a doua anti-COVID.

Ce spun reprezentații PEPCO

”În ceea ce privește incidentul care a avut loc într-unul dintre magazinele noastre din Sebeș vineri, 26 noiembrie, dorim să subliniem că în conformitate cu Hotărârea de Guvern 1130/22.10.2021 accesul în toate magazinele PEPCO sau în orice alt magazin similar este permis doar în baza Certificatului verde valid.

Formele unui astfel de certificat sunt descrise cu exactitate în documentele oficiale, iar personalul nostru le respectă. Vineri, doi dintre clienți au insistat să intre în magazin fără să prezinte un Certificat verde valabil.

Potrivit unui raport al angajaților magazinului, clienții nu au respectat reglementările guvernamentale în vigoare și s-au comportat agresiv. Conform procedurilor noastre pentru astfel de situații, personalul de securitate a fost chemat să interzică acestor clienți să intre în magazin fără documente de siguranță adecvate.

Suntem în proces de examinare a incidentului și, dacă este necesar, suntem deschiși să cooperăm cu Poliția pentru a oferi detalii despre această situație.

Dorim să subliniem că siguranța clienților și angajaților noștri este o prioritate de vârf pentru noi și acționăm întotdeauna în conformitate cu legislația, așa cum a fost în această situație”, au transmis reprezentații magazinului, la solicitarea alba24.ro.

Varianta femeii

Potrivit femeii, Virginia S., o femeie de 55 de ani din Alba Iulia, aceasta a mers alături de sora sa care are probleme medicale, o femeie de 57 de ani și de nepoata în vârstă de 5 ani, la magazinul din Sebeș pentru câteva cumpărături.

În jurul orei 13.00, femeia a intrat în magazin, unde ar fi prezentat certificatul verde, pe care îl avea în format electornic pe telefon.

CITEȘTE ȘI: Incident la Pepco Sebeș. O femeie a reclamat la Poliție o agresiune, din cauza controverselor privind certificatul de vaccinare

Apoi, sora acesteia a vrut să prezinte unei vânzătoare, hârtia primită după vaccinare, prin care atesta că este vaccinată cu doza a doua de vaccin anti-COVID.

În acel moment, spune femeia, au început problemele. Vânzătoarea ar fi spus că nu ia în calcul hârtia respectivă și că vrea codul QR al certificatului verde.

Ulterior, vânzătoarea ar fi apelat la serviciul de pază pentru a le scoate pe cele două femei și pe copil din magazin.

Virginia mai susține că la scurt timp a apărut un agent de pază care a luat-o pe sora sa de mână și ar fi tras-o afară din magazin, iar pe ea ar fi scos-o de cot afară, folosind forța.

Cele două au apelat la numărul de urgență 112 unde au relatat cele întâmplate.

A doua zi au depus o plângere la sediul poliției din Sebeș, pentru vătămare corporală.

Potrivit reprezentaților IPJ Alba, sâmbătă a fost depusă o plângere, legată de presupusul eveniment de vineri, iar polițiștii vor face verificări.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate