Connect with us
Advertisement

Administrație

Reacţie Berbeceanu: „Demersul meu ar putea fi interpretat ca o luptă între instituţii, între structuri. Este o interpretare eronată”

Publicat

Şeful  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Hunedoara-Sibiu, comisarul şef  Traian Berbeceanu a distribuit vineri, de pe contul său personal de Facebook, un nou comentariu despre crima organizată care se propagă în structurile statului şi a ţinut să precizeze că este eronat ca demersul său să fie interpretat ca o luptă între instituţii sau între structuri.

Cunoaştem şi respectăm cu sfinţenie instituţiile de stat, respectăm funcţiile, gradele profesionale sau demnităţile publice… avem probleme însă cu anumite persoane care, vremelnic, ocupă aceste funcţii, care au subordonat interesele statului unor interese de grup. Nu am numit aceste persoane din motive rezonabile: pe de o parte activitatea operativă şi de cercetare penală trebuie să urmeze un curs firesc, pe de alta parte demascarea acestora trebuie făcută odată cu probarea activităţilor ilicite şi îndepărtarea din sistemul pe care l-au sfidat şi batjocorit”– scrie comisarul Berbeceanu. Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante pasaje din postarea şefului BCCO Alba.

„Despre Crima Organizată de lângă noi…

Gândurile mele au fost preluate de pe profilul personal Facebook de mai mulţi jurnalişti, publicate, analizate şi supuse atenţiei cititorilor… Am fost de acord cu acest lucru şi sunt încântat din mai multe motive:

În primul rând, pentru faptul că, deşi nu am folosit nume cum mi-au reproşat unii, toţi cei care au parcurs cele câteva rânduri au făcut un exerciţiu de imaginaţie şi au identificat, printre funcţionarii cunoscuţi ai diferitelor structuri ale statului, pe unii care ar avea profilul celor descrişi de mine… pe cei care am putea sa-i caracterizăm ca facând parte din CRIMA ORGANIZATĂ INSTITUŢIONALIZATĂ!

Am privit cu interes comentariile făcute atât pe Facebook, cât şi în presa locală şi am constatat cu bucurie că foarte mulţi cetăţeni ai judeţului Alba au simţurile trezite, nu au intrat în amorţeală şi mai ales nu s-au resemnat!

În cel de-al doilea rând, am avut mulţumirea să constat că presa locală este ticsită de jurnalişti tineri şi curajoşi… fără a face acestora un titlu de glorie, în cele ce urmează vreau să îi felicit pentru obiectivitate, puterea de analiză şi sinteză de care au dat dovadă de-a lungul timpului. Au fost alături de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia încă de la începuturile activităţii noastre, ne-au cunoscut, ne-au sprijinit şi împreună cu aceştia am încercat să oferim ceva bun, zi de zi, principalului nostru beneficiar comun: CETĂŢEANUL.

(…) In al treilea, dar nu în ultimul rând, mulţumesc colegilor mei pentru munca pe care o prestează zi de zi, pentru profesionalismul şi devotamentul care-i caracterizează, pentru spiritul de sacrificiu şi efortul depus, duse unori la extrem până aproape de limitele biologice ale organismului.

În final, aş dori să fac câteva cuvenite precizări: am citit în unele comment-uri că demersul meu ar putea fi interpretat ca o luptă între instituţii, între structuri. Este o interpretare eronată. Cunoaştem şi respectăm cu sfinţenie instituţiile de stat, respectăm funcţiile, gradele profesionale sau demnităţile publice… avem probleme însă cu anumite persoane care vremelnic ocupă aceste funcţii, care au subordonat interesele statului unor interese de grup. Nu am numit aceste persoane din motive rezonabile: pe de o parte activitatea operativă şi de cercetare penală trebuie să urmeze un curs firesc, pe de altă parte demascarea acestora trebuie făcută odată cu probarea activităţilor ilicite şi îndepărtarea din sistemul pe care l-au sfidat şi batjocorit… Aveţi însă încredere în activităţile noastre următoare! Personal îmi voi canaliza întreaga atenţie şi pricepere, toate eforturile, energiile şi resursele în această direcţie… alaturi îmi vor fi permanent, colegii din structura Brigăzii… iar rezultatele se vor vedea… în termen scurt!…

În alte comment-uri mi se reproşa că, în cadrul demersului meu, m-am delimitat de celebra scenă a “aruncării caschetelor” , spunându-mi-se că şi acei poliţişti au avut motive serioase, au ajuns la saturaţie şi au procedat în acest fel… Personal, consider că, indiferent de scop, de încărcătura emoţională dintr-un anumit moment, de greutăţi şi lipsuri, trebuie să primeze raţiunea şi bunul simţ… Nu putem cere cetăţenilor cu care venim în contact zi de zi să respecte <haina statului>, în timp ce noi o terfelim în cadrul unei acţiuni de protest, fie ea justificată…. mă întreb, oare daca în cadrul aceleiaşi acţiuni de protest era incendiat steagul naţional, ce se întâmpla? În Decembrie 1989, în momente cu încărcătură emoţională mult mai mare, în zilele în care naţiunea română a izbucnit pentru înlăturarea unui sistem tiranic, românii au îndepărtat doar stema republicii de pe steagul tricolor pe care, apoi, l-au fluturat mândri şi victorioşi… În concluzie, consider că tot ceea ce reprezintă simboluri ale statului, trebuie respectat de cetăţeni şi în primul rând de funcţionarii de orice natură plătiţi de la bugetul acestui stat… Formele de protest pot fi multiple, decente şi cu mai mare şansă de izbândă!”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

9 Comentarii

9 Comentarii

  1. dfggrth

    sâmbătă, 11.06.2011 at 22:56

    ce ziceai tu mai bebecene de amicii tai de la unirea?
    nu mai vor sa dea drumu la comenturi
    si nu erau vulgare
    doar ca se spuneau cam multe acolo

    • moderatorul de serviciu

      sâmbătă, 11.06.2011 at 23:17

      @dfggrth , poate n-ai citit bine. era vorba de un om,doi si nu de o redactie intrega. Doar nu crezi ca ala care scrie articole la unirea sta noaptea sa-ti baneze tie commenturile cu dezvaluiri. Unirea are vreo 50 de angajati si din cate stiu serviciul online este externalizat. Aaaa.. si inca ceva, si aici daca bagi nume si acuzatii, oricat de senzationale ar fi si de rasunatoare, tot nu le-ar aproba nimeni. Pentru ca orice acuzatie trebuie probata. Si in timp ce tu te ascunzi dupa un pseudonim neinteligibil si o adresa de email fictiva, jurnalistul trebuie sa semneze articolul si sa raspunda pentru ce scrie. In timp ce tu nu existi decat ca dfggrth si niste cifre care pot fi de la un free hot spot.

  2. ptr berbeceanu

    duminică, 12.06.2011 at 11:01

    comisare, nu face greseala de a transforma problema intr-una personala…nu-i ura pe dusmani ca iti intuneca judecata
    LASA_I PE EI SA O FACA CA ASTA_I SLABICIUNEA LOR
    tu doar profita de ea la momentul potrivit, dupa ce trece valu si arde-i cand nu se asteapta

  3. JUDECATA PERSONALA

    luni, 13.06.2011 at 08:35

    OBSTACOLE SUNT DE CAND E LUMEA, NU AI CE PIERDE DACA NU TI-E FRICA DE MOARTE CACI DUMNEZEU STIE DACA ACTIVEZI PENTRU O CAUZA NOBILA SUFLETEASCA,DECI TREBUIE SA AI CURAJ DIN TOT SUFLETUL(AI FOST ALES PENTRU ACEASTA MISIUNE), DUMNEZEU TE VA VEGHEA INDEAPROAPE SI NU UITA DE BISERICA DUPA FIECARE MISIUNE PERSONALA.AMIN

  4. pruteanu

    luni, 13.06.2011 at 10:33

    @JUDECATA PERSONALA: de ce Dumnezeu scrii cu Y in loc de I, mai omule ? E foarte suparator sa citesti un asemenea text. Nu va mai bateti joc de limba romana.

    • moderatorul de serviciu

      luni, 13.06.2011 at 10:54

      Ii fac eu corectura… ca si pe mine ma enerveaza Y-urile alea

  5. alin

    luni, 13.06.2011 at 19:07

    felicitari dumneavoastra si echipei dumneavoastra pentru modul profesionist in care va faceti treaba si slujiti o institutie importanta a statului!

  6. Zem Brevis

    duminică, 18.09.2011 at 13:53

    Măi băiatule, rămâi la post numai dacă accepţi ideea că nu se ştie că din orice colţ poate veni spre tine un glonţ. Dacă mergi mai departer cu intransigenţa în a-ţi face datoria, atunci eu voi spune: da, domnul Berbeceanu este un mare om.

  7. Pingback: DEZVĂLUIRI: Şeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu: “Despre crima organizată de lângă noi…” | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement