Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Recomandare de weekend: Concert Analia Selis și expoziție chinologică internațională cu 100 de rase de căței, la Sebeș. Program

Publicat

Artista argentiniană Anlia Selis este invitată să susțină un concert la Sebeș, pe scena din Parcul Arini, sâmbătă, 25 septembrie 2021, începând cu ora 18:00.

Analia Selis va fi acompaniată de Mariano Castro, pianist argentinian, stabilit și el de câțiva ani în România, anunță primăria municipiului.

Analia Selis are o carieră de succes în muzica pop latino-americană, din anul 2004 devenind cunoscută publicului din România, după ce a obținut un premiu important la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov.

Expoziție chinologică internațională

În week-endul 25-26 septembrie 2021, Parcul Arini din Sebeș va fi gazda unui eveniment inedit, potrivit pentru întreaga familie: Expoziția Chinologică Internațională „Royal Crown Trophy”.

Căței din 100 de rase standardizate de Federația Chinologică Internațională se vor întrece, la Sebeș, pentru câștigarea celui mai râvnit titlu, acela de Supreme Best In Show al expoziției Royal Crown Trophy.

Acest eveniment internațional de frumusețe canină are o lungă tradiție în județul Alba și reunește peste 250 de proprietari din 13 țări europene.

Arbitrii internaționali vor analiza și evalua fiecare cățel pe baza standardelor și caracterului și vor avea dificila misiune de a selecta câte un singur exemplar din fiecare rasă, din care va fi ales apoi cel mai bun exemplar al grupei.

La final, doar unul poate câștiga, iar acela va fi cel mai frumos cățel al expoziției. Vor fi prezenți căței de la vârste fragede de 3-6 luni – în clasa baby, până la campioni internaționali sau de peste 10 ani – în clasa veteran.

Competiția este înscrisă în calendarul internațional al competițiilor canine și se desfășoară după regulamentul Asociației Chinologice Române și Federației Chinologice Internaționale.

La evenimentul de la Sebeș și-au anunțat participarea proprietari ai unor exemplare canine provenind din 13 țări: România, Austria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria.

Publicului i-au fost rezervate, de asemenea, câteva concerte surpriză, iar copiii sunt așteptați să se bucure de un mic parc de distracții.

Important: Evenimentul se va derula cu respectarea legislației în vigoare privitoare la pandemia de Covid-19.

PROGRAM:

Parcul Arini

Sâmbătă, 25 septembrie 2021

Orele 10.00 – 13.00 Arbitraje la ringuri expoziție națională C.A.C. (Certificat de Aptitudini pentru Campionat)

Orele 14.00 – 17.00 Arbitraje la ringuri expoziție internațională C.A.C.I.B. (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Internațional de Frumusețe)

Ora 17.30 Best in Show

ORA 18.00, CONCERTE: ANALIA SELIS & MARIANO CASTRO, ALEXANDRA & GREENLINE BAND, ȘCOALA DE MUZICĂ „Do Re Mi”

Duminică, 26 septembrie 2021

Orele 10.00 – 13.00 Arbitraje la ringuri expoziție internațională C.A.C.I.B. (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Internațional de Frumusețe)

Ora 13.30 Best in Show și Supreme Best in Show (cel mai frumos câine al expoziției)

ORA 14.00 CONCERTE: Dublu Click, Nexxt Band, Red Ravine Band

Foto: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax