Actualitate
Record: 41 de candidați pentru un post de șofer la Ambulanța Botoșani. Cât este salariul
Un număr de 41 de persoane și-au depus dosarele și vor susține examen pentru ocuparea unui post de șofer la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, fiind un record înregistrat de instituție.
Candidații sunt atrași de salariul mare, 4.500 de lei, plus 2.000 de lei suplimentar, dacă șoferul face ulterior și un curs de ambulanțier.
”Sunt 41 de persoane înscrise la concursul pentru ocuparea unui post de șofer la stația centrală din Botoșani”, a declarat, pentru Mediafax, Nicușor Curteanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Dosarele celor 41 de candidați înscriși în concurs au fost verificate și toți au fost declarați admiși.
În 25 septembrie, aceștia vor susține concursul, care constă într-o probă scrisă, una practică și un interviu.
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News