Un elev al Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia a reușit să doboare recordul înregistrat la unitate, la tracțiuni, în urmă cu peste 30 de ani.

Andrei Aloman s-a antrenat zilnic, timp de opt luni.

”Elev sergent Andrei Aloman a doborât recordul colegiului militar la tracțiuni. Andrei a reușit să execute 36 de tracțiuni, vechiul record, înregistrat înainte de anii ’90, fiind de 31 de tracțiuni.

Publicitate

Pentru a reuși această performanță, Andrei s-a antrenat zilnic timp de opt luni și spune că și-a testat cu adevărat limitele din punct de vedere fizic”, au precizat reprezentanții Colegiului.

Andrei a dat detalii despre cum a ajuns la această performanță.

„Pentru început mi s-a părut interesant faptul că aș putea intra în istoria colegiului înregistrând această performanță. Mai apoi, încercarea mea nu s-a mai dorit a fi doar o doborâre a recordului, ci și să-mi depășesc limitele, pentru că atunci când te întreci cu tine însuți îți formezi un caracter puternic şi frumos.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pe lângă antrenamentul fizic intens, am avut și o dietă echilibrată, toate acestea ajutându-mă să ajung la condiția fizică necesară acestui efort. Dar, a trebuit stabilesc un echilibru între antrenamente și școală, pentru a nu neglija sub nicio formă studiul”, a mărturisit elevul sergent Andrei Aloman.

sursă: Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia / Facebook