Actualitate
Redevenţele de stat de la exploatările de surse energetice vor fi colectate într-un fond special. Banii vor fi folosiţi pentru autostrăzi sau informatizare
Redevenţele încasate de stat pentru noile exploatări de surse energetice ar urma să fie depuse într-un fond special, pe care Guvernul intenţionează să-l înfiinţeze. Premierul Victor Ponta a prcizat că acesta va fi folosit pentru obiective decise politic, precum construcţia de autostrăzi sau informatizare.
„Vreau să facem, pe modelul Norvegiei, un fond special, în care toate redevenţele pe care le vom încasa pentru noile exploatări, fie că este vorba de off-shore, fie că este vorba de gaz de şist, să fie puse într-un fond – nu în buget de unde plătim diverse cheltuieli ale administraţiei sau salarii sau pensii -, ci le punem într-un fond de dezvoltare şi le folosim numai pentru… o să decidem politic, avem nevoie de autostrăzi, să informatizăm toată ţara”, a spus Ponta la RTv.
Premierul a declarat recent că Guvernul intenţionează să majoreze nivelul redevenţelor percepute producătorilor de petrol şi gaze mai devreme de anul 2015.
Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc în prezent redevenţe cuprinse 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redevenţelor au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014 inclusiv, fiind stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.
Sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News