Connect with us
Advertisement

Educație

Reducere de 65% pe tren pentru studenți. Subvenția pentru cămine și cantine crește cu 50%. Proiectul Legii învățământului superior

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat „rezultate fără precedent” în istoria consultărilor cu studenţii referitor la proiectul Legii învăţământului superior.

„Alături de colegi din Ministerul Educaţiei, am avut un dialog deschis şi extrem de constructiv privind proiectului Legii învăţământului superior cu reprezentanţii federaţiilor studenţilor: Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), Uniunea Studenţilor din România (USR), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS)”, a scris ministrul pe Facebook, luni, 22 august.

Sorin Cîmpeanu precizează că, pe lângă prevederile deja incluse în proiectul Legii învăţământului superior, precum creşterea cu 50% a subvenţiei pentru burse, instituirea Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Universitar şi a Programului Naţional pentru Internaţionalizare Universitară, asigurarea locurilor pentru stagiile de practică, asigurarea de locuri bugetate pentru studenţii cu dizabilităţi sau dobândirea dreptului de liberă practică pentru absolvenţii învăţământului superior medical imediat după promovarea examenului de finalizare a studiilor, în urma discuţiilor au fost agreate opt propuneri.

Lista propunerilor agreate

1. Asigurarea reprezentării fiecăreia dintre cele 5 federații studențești reprezentative la nivel național prin desemnarea a câte unui membru, cu statut de invitat permanent, în fiecare din cele 6 Comisii consultative Naționale ale Ministerului Educației:

  • Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS);
  • Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor și Gradelor Universitare (CNSTGU);
  • Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU);
  • Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU);
  • Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS);
  • Comisia Naţională al Bibliotecilor Universitare (CNBU).

2. Dreptul studenților de a convoca ședințe extraordinare ale Senatului universitar. Convocarea va putea fi făcută pentru probleme studențești, pentru prima dată în legislația specifică, de către grupul tuturor reprezentanților studenților în Senatul universitar, prin excepție de la regula convocării de către o treime din membrii Senatului universitar.

3. Creșterea reducerilor pentru transportul intern feroviar și naval al studenților, de la 50% la 65%. Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, inclusiv studenții înmatriculați la studii de scurtă durată la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituțiile de învăţământ superior acreditate, vor beneficia de tarif redus cu 65% pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.

4. Creșterea subvenției pentru cămine-cantine cu 50%, astfel încât să poată fi diminuată regia de cămin plătită de fiecare student, precum și costurile cu asigurarea mesei în cantinele studențești.

5. Consolidarea cadrului legal, astfel încât universitățile să poată acorda ajutoare sociale și burse speciale, îndeosebi pentru participarea la acțiuni de voluntariat, dar nu numai. Încurajarea și susținerea voluntariatului este o mare oportunitate pentru ca studenții să dobândească noi competențe.

6. Creșterea cu cel puțin 30% a finanțării de bază pentru studenții înmatriculați în domeniile STIM (științe-tehnologie – inginerie – matematică), corelat cu preluarea propunerii transmise de Alianța Română a Universităților de Tehnologie (ARUT) privind înființarea Programului Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei, Tehnologiei și Matematicii PN-STIM (Science, Technology Engineering and Mathematics – STEM) cu scopul stimulării tinerilor în vederea participării la programe de studii universitare în domenii aferente STIM, care va fi sprijinit prin creșterea alocațiilor bugetare per student.

7. Clarificări cu privire la prevederile din domeniul învățământului superior medical, în contextul noilor prevederi din Legea învățământului superior, conform cărora organizarea pregătirii în rezidențiat, ca formă specifică de învățământ postuniversitar, se realizează de către Ministerul Educației prin intermediul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate și a instituțiilor de învățământ superior care au în structură programe acreditate de medicină, medicină dentară și farmacie.

8. Elaborarea la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior a unei strategii specifice care să asigure o integrare aplicată a măsurilor cuprinse în Strategia Guvernului României de Incluziune a Cetățenilor Români aparținând minorității rome pentru perioada 2021-2027.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement