Educație
Reducere de 90% pentru studenți la călătorii cu trenul. Hotărâre adoptată de Guvern. Anunțul ministrului Educației
Studenții vor beneficia de o reducere de 90% la călătoriile cu toate categoriile de trenuri clasa a II-a. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat că Guvernul a adoptat, vineri, hotărârea privind transportul pentru studenți.
Principalele modificări faţă de sistemul actual:
- creşte procentul de acoperire a abonamentelor sau biletelor – reducere de 90%, faţă de 50%, cât era anterior, pentru toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pentru studenţii români înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate şi din Academia Română.
- se majorează şi vârsta până la care se acordă aceste facilităţi, până la 30 de ani.
Pe de altă parte, studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi vor beneficia de gratuitate la transportul feroviar intern clasa a II-a.
„Pentru studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi pentru aceia proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă substitutivă sau la asistent maternal, aceştia beneficiază pe teritoriul României de gratuitate, la toate categoriile de trenuri, la transportul feroviar intern clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, a menţionat Deca.
Sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News