Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Referendumul din 6-7 octombrie: Cine are voie să participe și cum se votează

Publicat

La referendumul pentru familie, din 6 şi 7 octombrie 2018, peste 18,9 milioane de cetăţeni cu drept de vot îşi pot exprima voinţa. Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepțiile prevăzute de lege.

Accesul participanților la referendum în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare participant va prezenta biroului electoral al secției de votare actul de identitate sau adeverința care ține loc de act de identitate. Biroul electoral, după verificarea înscrierii în lista electorală sau după înscrierea în lista electorală suplimentară va înmâna participantului buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „Votat”.

Participantul la referendum își va exprima voința în mod individual, într-o cabină închisă, aplicând ștampila „Votat” numai în unul dintre cele două pătrate ale buletinului de vot, corespunzător opțiunii sale.

După ce a votat, participantul la referendum va îndoi buletinul de vot, astfel ca pagina albă, care poartă ștampila de control, să rămână în afară, după care îl va introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă.

Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui biroului electoral al secției de votare.

Președintele poate să ia măsuri ca staționarea celui care votează în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

Prezenta oricărei persoane în cabinele de vot în afara celei care votează este interzisă!

Participantul la referendum care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, în scopul de a-l ajuta.

Pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, la cererea celor aflați în această situație sau la cererea organelor de conducere ale instituțiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se află internați, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află cel în cauză, pentru a se efectua votarea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax