Connect with us
Advertisement

Actualitate

Reformarea UE: pe 19 aprilie se lansează platforma digitală unde cetățenii pot propune schimbări

anunt finalizare proiect

Publicat

Pe 19 aprilie, instituțiile majore din Uniunea Europeană vor lansa platforma digitală dedicată cetățenilor care vor să propună modificări ale modului în care funcționează UE.

Acest lucru se desfășoară în cadrul amplului proiect de reformă numit Conferința pentru Viitorul Europei, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene.

Platforma va fi disponibilă în toate limbile oficiale ale UE, iar cetățenii vor putea posta propriile sugestii, dar și comentarii la propunerile făcute de alți participanți la dezbatere.

Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene au convenit ca evenimentul formal de lansare a Conferinței pentru Viitorul Europei să fie pe 9 mai, chiar de Ziua Europei

Un mecanism specializat de feedback va agrega și analiza principalele propuneri ale cetățenilor.

Ideile și propunerile acestora vor ajunge în discuția politică ce are ca scop reformarea modului de funcționare a UE.

Guy Verhofstadt, reprezentantul Parlamentului European în structura care gestionează efortul de reformă a declarat că „trebuie să facem dezbaterea cât mai vie cu putință, iar în pandemie asta înseamnă că trebuie să utilizăm cât mai mult platformele digitale”.

În februarie, șefii celor trei mari instituții comunitare – Parlamentul, Consiliul și Comisia – au convenit că vor prezida viitoarea Conferință pentru Viitorul Europei, adică inițiativa de reformare a Uniunii Europene, deblocând astfel impasul politic legat de gestionarea procesului.

Propunerea care a deblocat discuțiile incipiente despre Conferința pentru Viitorul Europei a fost făcută de Portugalia, președinția rotativă a Consiliului UE.

„Criza sanitară ne arată că dezbatere despre viitorul UE e crucială pentru a ne pregăti în fața provocărilor ce urmează.

De aceea ar trebui să începem pregătirea Conferinței pentru Viitorul Europei, pentru a pregăti fundația unui nou consens despre misiunea și capacitățile UE în secolul 21”, a spus președintele grupului popularilor din Parlamentul European, Manfred Weber.

În iunie 2020, într-o rezoluție adoptată cu 528 voturi pentru, 124 împotrivă și 45 abțineri, Parlamentul European declara că „la zece ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 70 de ani de la Declarația Schuman și în contextul pandemiei de COVID-19, a sosit momentul pentru o reevaluare a Uniunii”;

Deputații arătau în rezoluție că „numărul crizelor semnificative pe care le-a traversat Uniunea demonstrează că este nevoie de reformă instituțională și politică în mai multe domenii de guvernanță”.

Sursa: g4media.ro

(Foto: Comisia Europeană)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement