Până miercuri, a fost confirmată prezenţa la evenimentele organizate de 1 Decembrie, la Alba Iulia, doar a liderilor USL - Victor Ponta şi Crin Antonescu - şi a ministrului de Interne, Traian Igaş. Regele Mihai a transmis răspuns negativ autorităţilor judeţene cu privire la deplasarea în capitala de suflet a românilor, de Ziua Naţională.

Publicitate

Casa Regală a răspuns invitaţiei transmise de prefectul de Alba, Ştefan Bardan, transmiţând un mesaj prin care anunţă că Regele Mihai şi membrii familiei regale nu vor putea fi prezenţi la  manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României.

O confirmare a invitaţiei a transmis însă ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.

Reamintim că, într-o declaraţie din 17 noiembrie, Varujan Vosganian a confirmat la Alba Iulia că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu vor fi prezenţi în municipiu, de Ziua Naţională.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90