Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Reguli mai stricte de obținere a permisului auto pentru şoferii diagnosticați cu boli de inimă sau cu diabet

Publicat

sofer volan

Persoanele diagnosticate cu boli cardiovasculare sau diabet zaharat vor putea obține permisul de conducere după noi reguli.

Ordinul nr. 1530/2017 pentru modificarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.162/2010 a intrat în vigoare în 29 decembrie 2017.

Afecțiuni cardiovasculare

Potrivit noilor reglementări, în cazul următoarelor afecţiuni cardiovasculare, candidaţilor sau conducătorilor auto din grupele indicate le pot fi eliberate sau reînnoite permisele de conducere auto numai după ce afecţiunea în cauză a fost efectiv tratată şi sub rezerva avizului eliberat de medicul de specialitate cardiologie şi, după caz, prin efectuarea unui control medical periodic: bradiaritmii, tahiaritmii, simptome de angină, implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac permanent, implantare sau înlocuire a unui defibrilator, pierdere tranzitorie a stării de conştienţă şi a tonusului postural, sindrom coronarian acut, angină stabilă, intervenţie coronariană percutanată, operaţie de bypass coronarian cu grefă, infarct sau accident ischemic tranzitoriu, stenoză semnificativă de arteră carotidă, diametru maxim al aortei mai mare de 5,5 cm, insuficienţă cardiac, transplant de cord, dispozitiv de asistenţă cardiac, chirurgie valvulară, hipertensiune arterială malignă, tensiune arterială grad III, cardiopatie congenitală, cardiomiopatie hipertrofică fără sincope, sindrom de QT lung însoţit de sincope.

În cazul următoarelor afecţiuni cardiovasculare, candidaţilor sau conducătorilor auto din grupele indicate nu li se pot elibera sau reînnoi permisele de conducere:

  • implantare a unui defibrilator; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • boli vasculare periferice – anevrism aortic toracic şi abdominal, atunci când diametrul maxim al aortei este de natură să predispună la un risc
  • semnificativ de ruptură bruscă şi, prin urmare, la un risc de apariţie a unui eveniment invalidant subit; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • insuficienţă cardiac – clasa NYHA IV; această prevedere se aplică în cazul grupei 1 / clasele NYHA III şi IV; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • dispozitive de asistenţă cardiacă; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • cardiopatie valvulară însoţită de regurgitare aortică, stenoză aortică, regurgitare mitrală sau stenoză mitrală, dacă se estimează capacitatea funcţională la clasa NYHA IV sau dacă au existat episoade de sincopă; această prevedere se aplică în cazul grupei 1;
  • cardiopatie valvulară de clasa NYHA III sau IV sau fracţia de ejecţie mai mică de 35%, stenoză mitrală şi hipertensiune pulmonară severă sau cu stenoză aortică severă evaluată ecocardiografic sau stenoză aortică care provoacă sincope; cu excepţia stenozei aortice severe complet asimptomatice, în cazul în care se îndeplinesc cerinţele testului de toleranţă la efort; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • cardiomiopatii structurale şi electrice – cardiomiopatie hipertrofică cu antecedente de sincopă sau atunci când sunt prezente două sau mai multe dintre
  • următoarele condiţii: grosimea peretelui ventriculului stâng (VS) mai mare de 3 cm, tahicardie ventriculară nesusţinută, antecedente familiale de moarte subită la o rudă de gradul I, tensiune arterială care nu creşte la efort fizic; această prevedere se aplică numai în cazul grupei 2;
  • sindrom de QT lung însoţit de sincope, torsada vârfurilor şi QTc mai mare de 500 ms; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • sindrom Brugada cu episoade de sincopă sau revenire din moarte cardiacă subită; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2.
  • Permisele de conducere pot fi eliberate sau reînnoite în cazuri excepţionale, cu condiţia ca solicitarea respectivă să fie justificată corespunzător printr-un aviz cardiologic şi să facă obiectul unui control medical periodic care să garanteze că persoana în cauză este în continuare capabilă să conducă autovehiculul în siguranţă, ţinând seama de efectele afecţiunii respective.

Alte cardiomiopatii: se evaluează riscul de producere a unor evenimente invalidante subite prezentat de candidații sau de conducătorii auto cu cardiomiopatii cunoscute – de exemplu, cardiomiopatia aritmogenică a ventriculului drept, cardiomiopatia spongiformă, tahicardia ventriculară polimorfă catecolaminergică și sindrom QT scurt sau noi cardiomiopatii care ar putea fi descoperite; este necesară o evaluare atentă efectuată de specialiști, luându-se în considerare factorii de pronostic ai respectivei cardiomiopatii.

Diabet

Un candidat sau un conducător auto care suferă de diabet zaharat și care urmează un tratament medicamentos cu risc de inducere a hipoglicemiei trebuie să demonstreze că înțelege riscurile hipoglicemiei și că este capabil să țină sub control aceste episoade; nu se eliberează și nu se reînnoiesc permisele de conducere auto în cazul solicitanților sau conducătorilor auto care nu au primit informații referitoare la aceste riscuri și nu sunt deplin conștienți de implicațiile hipoglicemiei.

În cazul în care un candidat sau un conducător auto cu diabet zaharat urmează un tratament medicamentos, eliberarea sau reînnoirea permiselor se efectuează numai pe baza avizului medicului diabetolog și, după caz, pe baza unor controale medicale periodice efectuate la intervale de maximum 5 ani; nu se eliberează și nu se reînnoiesc permisele de conducere în cazul candidaților sau conducătorilor auto cu hipoglicemie cronică gravă decât dacă solicitările sunt susținute de un aviz al medicului diabetolog și de efectuarea unor controale medicale periodice; în cazul hipoglicemiilor cronice grave în timpul orelor de activitate, permisul de conducere auto se eliberează sau se reînnoiește numai după ce au trecut 3 luni de la cel mai recent episod.

Permisele de conducere auto pot fi eliberate sau reînnoite în cazuri excepţionale, cu condiţia ca solicitarea respectivă să fie justificată corespunzător prin aviz medical diabetologic şi să facă obiectul unui control medical periodic care să garanteze că persoana în cauză este în continuare capabilă să conducă autovehiculul în siguranţă, ţinând seama de efectele afecţiunii respective.

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax