Reguli noi de clasificare pentru hoteluri, pensiuni și restaurante. Brevetele de turism vor fi obținute mai ușor
Hotelurile, pensiunile și restaurantele din România ar urma să fie reclasificate după criterii noi, adaptate turismului actual, ele funcționând în prezent după reguli vechi de peste trei decenii. Noile norme includ digitalizarea informațiilor pentru turiști, cerințe de eficiență energetică, stații de încărcare pentru mașini electrice și reguli clare de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități. Vor fi obligate să aibă email și pagină web, dar pe de altă parte, brevetele de turism vor fi obținute mai ușor.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a publicat în transparenţă decizională, pe site-ul instituţiei, noile criterii de clasificare a unităţilor de cazare, care prevăd, printre altele, măsuri de digitalizare, de reducere a birocraţiei şi un acces flexibil la brevetul de turism, transmite Agerpres.
Noile modificări legislative prevăd şi un termen extins pentru remedierea deficienţelor minore, în urma controalelor efectuate de autorităţile competente în turism, dacă sunt constatate probleme minore (de exemplu, lipsa unor informaţii sau neconcordanţe care nu afectează siguranţa sau serviciile de bază).
Proiectul poate fi consultat AICI.
Astfel, operatorii au la dispoziţie 15 zile lucrătoare, în loc de şapte, pentru a le remedia, înainte de aplicarea unor sancţiuni.
Va exista, totodată, un acces mai flexibil la brevetul de turism, inclusiv pentru absolvenţi cu experienţă de conducere şi o limbă străină certificată.
Astfel, nu mai este nevoie ca persoanele care vor să profeseze în domeniul turismului să aibă studii de specialitate în domeniu.
De asemenea, ministrul a scris și pe contul său de Facebook.
Reguli noi de clasificare pentru hoteluri, pensiuni și restaurante
„Ştiaţi că hotelurile, restaurantele şi pensiunile din România sunt încă clasificate după criterii din anii 90′? Punem, în sfârşit, în transparenţă noi criterii de clasificare a unităţilor de cazare adaptate standardelor moderne din turism”, a scris pe Facebook, ministrul Irineu Darău.
„Reducem birocraţia – operatorii economici din turism nu mai trebuie să depună certificatul ONRC – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la dosarul de clasificare pentru a dovedi că firma este înregistrată şi are activităţile autorizate, aceste informaţii fiind verificate direct de instituţiile statului în registrele oficiale, cu condiţia ca datele să fie corecte şi actualizate.
Protejăm turiştii – firmele care renunţă la certificatul de clasificare trebuie să declare că nu mai au rezervări deja plătite şi neonorate, pentru a preveni situaţiile în care turiştii achită în avans şi rămân fără servicii”, a adăugat Darău.
Acesta a menţionat, totodată, că se vor digitaliza informaţiile, iar unităţile turistice nu vor mai fi obligate să tipărească materiale pentru turişti, acestea putând fi oferite şi în format digital prin coduri QR, aplicaţii sau pe site, astfel încât turiştii să le acceseze direct de pe telefon, iar operatorii să le poată actualiza rapid, fără costuri de tipărire.
De asemenea, fiecare unitate de cazare trebuie să beneficieze de un e-mail oficial şi o pagină web cu informaţii de bază actualizate.
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a declarat anterior că dezvoltarea turismului românesc depinde de o strategie națională coerentă, de profesionalizarea promovării și de investiții consistente în marketing.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)