Connect with us
Publicitate

Eveniment

Reguli noi la ambulatoriul spitalului din Alba Iulia: Un aparținător la fiecare pacient. Ce trebuie să facă pacienții

Publicat

Reguli noi la ambulatoriul spitalului din Alba Iulia: Pentru buna organizare a activității medicale și pentru evitarea supraaglomerării la ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia s-au impus două reguli.

Două reguli extrem de importante: pacienții să se prezinte cu maxim 10 minute înainte de consultație, iar fiecare pacient să fie însoțit de cel mult un aparținător.

Aceste două reguli sunt extrem de necesare pentru a evita supraaglomerarea ambulatoriului, dar și pentru asigurarea confortului celorlalți pacienți.

Există cazuri frecvente în care pacienții sunt însoțiți de 3 aparținători, dar și cazuri în care pacienții se prezintă cu 3-4 ore înainte de programarea consultației. În aceste situații, indiferent cât de generoase sunt zonele de așteptare, supraaglomerarea ambulatoriului este inevitabilă.

Este important de menționat că accesul mai multor însoțitori este permis și justificat în situațiile în care pacientul are probleme de mobilitate sau alte afecțiuni medicale care să necesite acest lucru. În aceste cazuri, personalul medical va face tot posibilul pentru a asigura confortul și siguranța pacientului.

Reguli noi la ambulatoriul spitalului din Alba Iulia

De asemenea, fiecare pacient va fi primit în ariile de consultații doar la ora programării sale, fiind astfel inutil să se prezinte mai repede. Respectarea acestor reguli simple poate contribui semnificativ la buna desfășurare a activității medicale în cadrul ambulatoriului integrat, atât pentru pacienți – aparținători, cât și pentru personalul medical.

Reamintim că din 7 mai consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, proaspăt amenajat, din incinta SJU Alba Iulia. Pacienții au posibilitatea să utilizeze sistemul online de programări, pentru planificarea consultațiilor, accesând portalul spitalului.

De asemenea, se pot realiza și programări telefonice, la numerele de la fișierele policlinicii: 0258826272 sau 0258835505 (de luni până vineri, între orele 07:00 și 15:00), dar și la numerele de telefon mobil: 0766066193 sau 0766066172 (de luni până vineri, între orele 13:00 și 15:00).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate