Reguli noi pentru cei ce folosesc inteligența artificială, din 2 august. Textele generate sau modificate cu AI vor trebui marcate
Începând de duminică, 2 august 2026, în toate statele din Uniunea Europeană, inclusiv în România se aplică noi obligații de transparență pentru sistemele de inteligență artificială. Utilizatorii trebuie informați atunci când discută cu un chatbot sau cu un alt sistem AI, iar imaginile, înregistrările audio și videoclipurile de tip deepfake trebuie marcate corespunzător.
Oficiul pentru Inteligență Artificială al Comisiei Europene, împreună cu autoritățile naționale competente, va începe tot de la această dată aplicarea și verificarea respectării unor prevederi din Regulamentul european privind inteligența artificială – AI Act.
Chatboții trebuie să anunțe că nu sunt persoane reale
Furnizorii sistemelor de inteligență artificială care interacționează direct cu oamenii trebuie să se asigure că utilizatorii sunt informați, încă de la începutul conversației, că discută cu un sistem AI și nu cu o persoană.
Regula se aplică, printre altele, chatboților, agenților AI și avatarurilor virtuale. Informarea nu mai este obligatorie doar atunci când, pentru un utilizator obișnuit, este evident că interacțiunea are loc cu un sistem automat.
Mesajul prin care utilizatorul este avertizat trebuie să fie clar, ușor de observat și accesibil.
Deepfake-urile trebuie etichetate
Noile norme impun și etichetarea conținutului de tip deepfake. Este vorba despre imagini, materiale audio sau videoclipuri generate ori modificate cu ajutorul inteligenței artificiale, care prezintă în mod fals persoane, obiecte, locuri sau evenimente ca fiind reale.
Eticheta trebuie să poată fi observată de utilizatori, fără ca aceștia să fie obligați să folosească programe sau instrumente tehnice speciale pentru a verifica autenticitatea materialului.
Pentru operele artistice, satirice, creative sau de ficțiune, obligația poate fi îndeplinită într-o formă care să nu afecteze vizionarea sau utilizarea normală a conținutului.
Conținutul generat de AI va avea marcaje detectabile automat
Furnizorii de sisteme care generează texte, imagini, materiale audio sau videoclipuri trebuie să introducă marcaje care pot fi citite automat. Acestea trebuie să permită identificarea conținutului ca fiind generat sau modificat cu ajutorul inteligenței artificiale.
Marcajele trebuie să fie eficiente, fiabile și suficient de rezistente pentru a putea fi detectate inclusiv după publicarea sau distribuirea materialului.
Există însă unele excepții, printre care codul-sursă, anumite rezultate destinate exclusiv comunicării între sisteme informatice și situațiile în care AI este utilizată doar pentru editări tehnice obișnuite.
Ce se întâmplă cu articolele și informațiile de interes public
Textele generate sau modificate cu ajutorul inteligenței artificiale, publicate pentru informarea publicului în domenii precum politica, sănătatea, siguranța publică, economia, justiția sau protecția mediului, trebuie etichetate atunci când nu au fost verificate de o persoană.
Obligația de etichetare nu se aplică textelor care au trecut printr-un proces real de verificare umană sau de control editorial și pentru care o persoană ori o organizație își asumă responsabilitatea publicării.
Comisia Europeană precizează că simpla corectare gramaticală sau verificarea formei unui text nu reprezintă un control editorial suficient. Este necesară verificarea conținutului, a informațiilor și a surselor de către o persoană care poate aproba, modifica sau respinge materialul.
Reguli și pentru recunoașterea emoțiilor
Persoanele trebuie informate și atunci când sunt expuse unor sisteme AI de recunoaștere a emoțiilor sau de clasificare biometrică.
Obligația se aplică indiferent dacă analiza este realizată în timp real sau ulterior, pe baza unor înregistrări ori date deja colectate.
Amenzi de până la 15 milioane de euro
Respectarea obligațiilor va fi verificată în principal de autoritățile naționale de supraveghere a pieței. Oficiul european pentru AI va avea atribuții directe în anumite cazuri care implică modele de inteligență artificială de uz general și platforme online foarte mari.
Nerespectarea normelor poate fi sancționată cu amenzi de până la 15 milioane de euro sau de până la 3% din cifra de afaceri mondială totală realizată în exercițiul financiar precedent. În cazul întreprinderilor mici și mijlocii trebuie respectat principiul proporționalității.
Pentru sistemele introduse pe piață înainte de 2 august 2026 există o perioadă limitată de adaptare, până la 2 decembrie 2026, dar numai în ceea ce privește introducerea marcajelor tehnice care permit detectarea automată a conținutului generat de AI.
Comisia Europeană a publicat și prima listă cu peste 180 de organizații care au semnat Codul de bune practici privind transparența conținutului generat de inteligența artificială. Aderarea la cod este voluntară, însă le oferă companiilor o modalitate practică de a demonstra că respectă obligațiile europene.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)