Reguli noi pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului.. Legea care prevede noi condiții pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule a fost promulgată.

Noutatea este că reducerea perioadei de suspendare a permisului este condiționată și de obligativitatea prezentării dovezii achitării amenzii aplicate ca urmare a săvârșirii contravenției.

Publicitate

Actul normativ completează articolul 104 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit Agerpres.

Potrivit noilor prevederi, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, dacă sunt îndeplinite, cumulativ:

  • condițiile de a a fi declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și de a fi obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei
  • de a prezenta dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Reducerea perioadei de suspendare a permisului se face de către șeful Poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful Poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz.