Connect with us
Advertisement

Eveniment

Reguli pentru picnic în weekend. Unde ai voie să faci grătar în spații publice și care sunt sancțiunile

Publicat

Grătarele în aer liber se pot organiza cu respectarea unor reguli, potrivit legislației în vigoare. În această perioadă s-au înmulțit incendiile de vegetație, astfel încât autoritățile atrag atenția și privind activitatea de picnic.

Potriviti Legii 54/2012, activitatea de picnic este orice activitate de recreere de afluenţă publică, desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale de una ori mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea ori nu a focului.

Dacă alegeți locații în aer liber, trebuie să aveți grijă la supravegherea focului, să nu poluați apele, să nu distrugeți plantele și, în general, cadrul natural, să nu hrăniți animale sălbatice, să respectați ordinea publică.

Obligații în locurile amenajate pentru picnic

În locurile amenajate pentru picnic, vizitatorii au următoarele obligaţii (art.7 din Legea nr.54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic) și în caz contrar sunt prevăzute sancțiuni (art.8):

  • a) să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări – pentru nerespectarea acestei prevederi, amenda este de la 100 lei la 500 lei
  • b) să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate – în caz contrar, amendă de la 200 lei la 2.000 lei
  • c) să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă – nerespectare/amendă de la 100 lei la 500 lei
  • d) să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă – nerespectare/amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei
  • e) să respecte orarul de desfăşurare a activităţii – nerespectare / amendă de la 100 lei la 200 lei
  • f) să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat – nerespectare/amendă de la 300 lei la 3.000 lei
  • g) să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop – nerespectare / amendă de la 100 lei la 200 lei
  • h) să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate – nerespectare/amendă de la 100 lei la 200 lei
  • i) să nu folosească produse de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 m faţă de cursurile de apă – nerespectare/amendă de la 100 lei la 200 lei
  • j) să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea locației; împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătate sunt interzise – nerespectare / amendă de la 100 lei la 200 lei
  • k) să nu hrănească animalele sălbatice – nerespectare / amendă de la 200 lei la 400 lei
  • l) să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit – nerespectare /amendă de la 200 lei la 400 lei
  • m) să nu posteze semne sau mesaje – nerespectare /amendă de la 200 lei la 400 lei
  • n) să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori – nerespectare /amendă de la 200 lei la 400 lei
  • o) să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate – nerespectare/ amendă de la 300 lei la 3.000 lei
  • p) să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare – nerespectare/amendă de la 300 lei la 3.000 lei
  • q) să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara incintei – nerespectare/ amendă de la 1.000 la 3.000 lei

Recomandări de la ISU Alba

  • respectaţi instrucţiunile personalului silvic
  • pregătiţi focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor
  • faceţi focul în locuri cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz în condiţii de vânt
  • nu lăsaţi copiii să se joace cu focul
  • nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii
  • menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele; ar putea contribui la propagarea incendiilor în pădure
  • stingeţi cu apă sau pământ focul/cărbunii încinşi înainte de a pleca din pădure; dacă observaţi un inceput de incendiu, sunaţi imediat la numărul unic de urgenţă 112!

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dany

    duminică, 31.07.2022 at 11:31

    Sa basă în aer liber au voie? Sau țin în ei pana acasa…. bah în ce seara de nebuni trăiesc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement