Connect with us
Publicitate

Actualitate

Reguli privind alegerile parlamentare. Precizări de la Instituţia Prefectului Alba

Publicat

În contextul pregătirii alegerilor parlamentare din 9 decembrie, Instituţia Prefectului revine cu precizări privind organizarea acestora şi obligaţiile ce revin primăriilor. Este vorba despre reglementările legale în vigoare referitoare la amenajarea şi dotarea secţiilor de votare, afişajul electoral şi listele electorale permanente, dar şi campania electorală.

Organizarea oricăror adunări publice trebuie să respecte prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, în Campania electorală. De asemenea, în baza Deciziei 36D/25 octombrie 2012 a Biroului Electoral Central, la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 9 decembrie 2012, nu este permisă organizarea de tombole cu scopul de a determina alegătorii să voteze.

Secţiile de votare trebuie amenajate şi dotate de către primari, împreună cu prefectul. Accesul la secţiile de votare trebuie asigurat tuturor cetăţenilor cu drept de vot, astfel că este recomandabilă amenajarea unor rampe speciale de acces pentru persoanele cu handicap locomotor. Totodată, spaţiul pus la dispoziţie pentru secţiile de votare trebuie să fie suficient de mare, astfel încât circulaţia şi fluxul alegătorilor spre cabinele de vot şi urnă să se desfăşoare uşor, iar preşedintele şi membrii biroului să supravegheze cât mai bine procesul votării. De asemenea, în interiorul secţiei de votare, ar trebui să fie bine identificat spaţiul pus la dispoziţia persoanelor acreditate, astfel încât să nu se suprapună cu cel destinat alegătorilor şi să nu stânjenească accesul acestora.

Cu privire la afişajul electoral, Biroul Electoral Central a stabilit că primarii au obligaţia de a aduce la îndeplinire dispoziţiile birourilor electorale privind îndepărtarea materialelor de propagandă electorală amplasate ilegal pe domeniul public, în cel mult 48 de ore de la data comunicării acestora. Îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare se solicită de către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi se aduce la îndeplinire de persoanele desemnate de primari în cel mult 2 ore de la comunicarea acestei solicitări.

Integritatea panourilor şi a afişelor electorale amplasate legal este asigurată de către poliţia locală, iar, acolo unde această structură nu a fost constituită, de către organele de ordine publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Cetăţenii care vor să îşi exercite dreptul de vot trebuie să ştie că, în cabina de vot, este interzis accesul cu orice tip de aparate, în scopul înregistrării sau preluării de imagini. De precizat şi faptul că, în ziua votului, între orele 7.00-21.00, sunt interzise comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de m în jurul localului secţiei de votare.

Listele electorale permanente se pun la dispoziţia alegătorilor spre consultare. Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale, iar întâmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori în liste se fac la primarul localităţii, care este obligat, în cel mult 3 zile de la înregistrare, să se pronunţe, prin dispoziţie. Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date se depun în termen de 5 zile de la comunicare şi se soluţionează, în cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul. Primarul este obligat să comunice judecătoriei şi Autorităţii Electorale Permanente orice modificare în listele electorale.

“Aducem la cunoştinţa primarilor din judeţul nostru toate informaţiile legate de organizarea alegerilor parlamentare şi direct, prin adrese transmise tuturor celor 78 de primării. Dorim însă să le facem publice, pentru ca populaţia cu drept de vot să fie ţinută la curent cu toate demersurile Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba în vederea organizării alegerilor parlamentare din 9 decembrie. Din punctul nostru de vedere, cetăţenii au dreptul să ştie ce fac autorităţile pentru derularea în cele mai bune condiţii a procesului electoral”, a declarat Flaviu-Mircea Cozuc, prefectul judeţului Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate