Educație
REGULILE în sălile de examen sau pregătire, decise de autorități. Ce trebuie să respecte elevii și profesorii
Cel mult 10 elevi în clasă, pauze de 10 minute la fiecare oră, în care vor ieși cel mult două grupe de elevi, măști de protecție obligatorii, dar permise și cele nemedicale (artizanale) și acces interzis pentru cei care au temperatură peste 37,3 grade Celsius. Sunt măsuri actualizate de autorități pentru prezența elevilor sau profesorilor în săli de curs sau examen, în perioada stării de alertă. Regulile sunt valabile și pentru studenți.
Regulile ce trebuie respectate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 în școli, licee, universități au fost actualizate prin ordin comun al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) și Ministerului Sănătății (MS), act ce a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial.
Potrivit Ordinului 4.259/827/2020, ”în contextul epidemiologic actual, în condițiile în care este necesară prezența fizică a elevilor/studenților pentru desfășurarea de activități/examinare, se impune respectarea unor măsuri specifice de protejare a acestora și a întregului personal care participă la acest proces”.
Față de precedentul act normativ, Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 4.220/769/2020, publicat pe 12 mai, acest nou document prevede o temperatură corporală precisă, de 37,3 grade C măsurată la intrarea în unitatea școlară, față de „care nu trebuie să depășească 37 grade C” cum scria în precedentul act, potrivit edupedu.ro.
Citește și BACALAUREAT 2020: Toate testele de pregătire și baremele. Modele de subiecte pentru examenul elevilor de clasa a XII-a
În plus, sunt detaliate condițiile de distanțare în clasă, precum și de acces la examene, când băncile trebuie să fie „individualizate/prestabilite și de asemenea se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală, astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii”.
Ministerul Educației a prezentat sinteza regulilor stabilite:
Măsuri pentru organizarea activității în actualul context epidemiologic:
– accesul în instituții trebuie organizat astfel încât să existe o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate;
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News