Connect with us
Advertisement

Eveniment

RELAXARE: Din 15 mai, concerte și spectacole în aer liber cu 500 de spectatori. Condiții pentru nunți și botezuri de la 1 iunie

concert toti k1 piata cetatii 3

Publicat

În funcție de atingerea țintelor de vaccinare, Guvernul a arată, în hotărârea adoptată vineri cum se poate ajunge de la spectacole cu 500 de spectatori, la 5.000 de spectatori, la 1 august. La fel crește numărul persoanelor care pot participa la nunți sau alte evenimente publice sau private.

Din 15 mai, activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Vezi și DOCUMENT: LISTA COMPLETĂ a măsurilor care intră în vigoare din 15 mai și planurile de relaxare a restricțiilor până în august

Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, de la 1 iulie, cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, iar de la 1 august se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 5.000 de persoane, cu participarea publicului fără limită de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară și cu condiția ca evenimentul să nu aibă o durată mai mare de 1 zi.

Din 15 mai masca de protecție se va mai purta obligatoriu doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare.

Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare.

Din 1 august, dacă situația epidemiologică va avea o evoluție favorabilă masca de protecție ar mai puteta fi obligatorie doar în stații pentru transportul în comun și alte zone cu potențial de aglomerare, urmând a fi reanalizată necesitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise.

Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 8 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

De la 1 iulie grupurile cresc la 10 persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Din 15 mai, potrivit HG, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Din 1 iulie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private, precum nunți, botezuri, mese festive, parastase etc. în spații deschise până la data de 31 mai, dar din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private, precum nunți, botezuri, mese festive, parastase etc. în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Din 1 iulie în funcție de indicatori, numărul participanților poate crește la maxim 100 de persoane, iar de la 1 august, la 150 de persoane.

„Organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană iar toți participanții fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV- 2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, arată Hotărârea CNSU.

Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, până în 30 iunie. Din 1 iulie, însă, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor.

Se propune menținerea organizării de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, până la data de 1 august, în condițiile prelungirii stării de alertă.

Din 1 august, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reevaluarea numărului maxim de persoane care pot participa la mitinguri şi demonstrații, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, până la data de 31 iulie, dar, din 1 august, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune reanalizarea necesității portului măștii de protecție în toate spațiile închise.

Din 15 mai cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte sunt deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70/% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Din 1 iulie, spațiul poate fi folosit la capacitatea maximă dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Din 15 mai se pot organiza și desfășura cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție. Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curspot fi maximum 70 de persoane în interior, iar de la 1 iulie maximum 100 de persoane în interior, pentru ca numărul să crească la 150 de persoane, de la 1 august.

Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție. De la 1 iulie, se poate ajunge la maximum 150 de persoane în interior, iar de la 1 august, la 300 de persoane.

Se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, până la 31 mai, dar, începând cu data de 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Din 1 iulie, participarea poate fi de până la 70%, iar din 1 august se va putea folosi capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Se propune menținerea interdicției de organizare și desfășurare a competițiilor sportive cu participarea publicului în spații închise, până la 31 mai, iar din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Din 15 mai, sălile de sport/fitness pot funcționa cu până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. De la 1 iulie s-ar putea folosi capacitatea maximă a spațiului.

„Administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toți participanții să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafață de 4 mp/persoană”, potrivit deciziei CNSU.

Piscinele în spații închise rămân cu activitatea suspendată până la 31 mai, Începând cu data de 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise cu participarea publicului până la 70% din apacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Din 1 iulie s-ar putea folisi la capacitate maximă.

Barurile, restaurantele, cafenelele pot funcționa în intervalul orar 5.00-24.00, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, din 15 mai, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. De la 1 iunie, poate crește până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, iar din 1 iulie, s-ar putea folosi capacitatea maximă a spațiului.

„Administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca acestea să facă dovada vaccinării împotriva SARS- CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, potrivit deciziei CNSU.

Unitățile de cazare din cadrul structurilor de primire păstează limita de cel mult 70% din capacitate, dar din poate crește la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora. Limita s-ar putea elimina de la 1 iulie.

Cluburile și discotecile rămân închise până pe 31 mai, dar, din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. De la 1 iulie se poate crește la 70% din capacitatea maximă a spațiului, iar din 1 august, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Organizarea de evenimente private, precum nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.în spații închise este interzisă până la data de 31 mai. Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private în spații închise cu participarea a maxim 50 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Limita va crește la 70 de persoane la 1 iulie și la 100 de persoane la 1 august, dacă se atinge ținta de vaccinare.

Și în acest caz, organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană și cu condiția ca aceștia să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV- 2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Sălile de jocuri de noroc sunt desshise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se poate crește până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, iar de la 1 iulie s-ar putea atinge capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

sursa: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement