Economie
Repararea autostrăzii, între Cunţa şi Sălişte, costă aproape trei milioane de euro. Lucrările ar trebui să se încheie la începutul toamnei
Lucrările de reconstrucţie a celor peste 200 de metri demolaţi din Autostrada Sibiu-Orăştie, pe segmentul Cunţa (judeţul Alba) – Sălişte (judeţul Sibiu), costă aproape 3 milioane de euro. Muncitorii de la Drumuri au început de două luni reparaţiile la tronsonul închis circulaţiei, de 22 de km.
Greul îl reprezintă reconstruirea celor 225 de metri demolaţi, după ce s-a descoperit apă la 8 metri sub asfalt. Deocamdată, lucrările nu sunt foarte avansate.
S-a trecut de faza de decapare şi se ajunge la stratul de bază. Sunt în fază de umplere a tranşeelor drenante. Urmează să se pună corpul autostrăzii şi după straturile asfaltice”, declara, la începutul lunii iunie, Dan Costescu, ministrul Transporturilor.
Până acum, repararea autostrăzii a înghiţit peste 3,7 milioane de lei. Din aceşti bani s-au cumpărat materiale de construcţie şi s-au închiriat 13 utilaje. Se plăteşte pentru ele între 100 şi 210 lei pe oră. CNADNR estimează că va mai avea nevoie de încă 22 de utilaje şi că va mai cheltui încă 8 milioane de lei pe materiale de construcţii, inclusiv asfalt. În total, în craterul din mijlocul autostrăzii se vor îngropa peste 13,3 milioane de lei, adică nu mai puţin de 2,9 milioane de euro.
Lucrările ar trebui să se încheie la începutul toamnei, când autostrada ar trebui redeschisă şoferilor. Potrivit CNADNR, abia după ce va fi gata proiectul pentru repararea autostrăzii şi vor fi identificate toate problemele, vor putea spune cu exactitate costul lucrările de refacere a şoselei dintre Cunţa şi Sălişte.
Bani cheltuiţi cu reparaţiile vor fi recuperaţi de la firma care a construit autostrada, Impregilo Salini.
Bucata de 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte a costat peste 600 milioane de lei, fără TVA, bani din care firma italiană Impregilo a încasat aproape toată suma.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News