Actualitate
Reprezentanții mediului financiar prevăd o explozie a cursului valutar: Moneda euro va ajunge la 4,65 lei în lunile care urmează
Un procent de 80% dintre reprezentanţii mediului financiar anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, se arată într-un studiu al CFA România. Astfel, valoarea medie a cursului anticipat este de 4,6523 lei pentru un euro.
În ceea ce privește cursul de schimb valutar EURO/RON, majoritatea reprezentanților financiari apreciază că leul va atinge în următoarele 6 luni, 4.6177 lei pentru un euro. Pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4.6523 lei/euro.
Potrivit studiului, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2018/septembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,55% (valoare mai mare cu 0,69 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercițiul anterior). Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2018/septembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,55%.
Sunt de remarcat anticipațiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni) cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 94%, și respectiv 88% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție.
Astfel rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 1,67%, iar yield-ul la obligațiunile suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 3,44%.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenelor CFA.
sursa: cfasociety.org
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News