Actualitate
Reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie al liceelor trebuie să aibă 18 ani. Propunere legislativă a 47 de parlamentari
Un număr de 47 de senatori şi deputaţi de la toate partidele politice au iniţiat o propunere legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, prin care, în Consiliul de Administraţie al şcolilor liceale şi postliceale, reprezentantul elevilor să fie membru cu drept de vot. Potrivit propunerii, reprezentantul elevilor în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ din ciclul liceal şi postliceal trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, respectiv să aibă 18 ani. În acest sens, elevii îşi vor desemna democratic reprezentantul, în acest for de decizie.
În cazul unităţilor de învăţământ care nu au ciclu liceal, este firesc ca reprezentantul elevilor să aibă statut de observator, se precizează în expunderea de motive la propunerea legislativă.
Iniţiatorii precizează că, deşi în actuala lege a educaţiei se arată clar că la şedinţele Consiliului de Administraţie al unităţilor de învăţământ participă şi reprezentatul elevilor, cu statut de observator, această normă nu a fost aplicată corespunzător, iar la nivelul şcolilor gimnaziale, reprezentantulelevilor nu amai fost invitat, situaţia repetându-se şi la nivel liceal.
Parlamentarii dau şi date statistice, precizând că, deşi legea nr. 1/2011 este în vigoare de trei ani, în doar 326 de unităţi de învăţământ (32,56%) reprezentantul elevilor participă la şedinţele Consiliului de Administraţie, în 218 unităţi participă parţial iar în 455 de unităţi de învăţământ ( 45,45% ) nu participă deloc.
Astfel, doar în 54,33% din unităţile de învăţământ se respectă legea.
Parlamentarii arată că, prin participarea a şedinţele Consiliilor de Administraţie, elevii dobândesc experienţă în domenii precum finanţe, buget, resurse umane şi management şi creşte, de asemenea, gradul de responsabilizare socială a elevilor.
Propunerea legislativă este semnată de deputaţi şi senatori de la PSD, PDL, PNL, PPDD, UDMR, PC-PLR şi independenţi.
Propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere, aflându-se în acest moment în faza de consultare publică.
foto: arhiva, sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News