Eveniment
Reprezentantul Muzeului Unirii, Liviu Zgârciu, despre demersul avocatului Radu Octavian: „Mă consider victima unei acţiuni de dezinformare”
Şeful Secţiei Relaţii Publice şi Marketing Cultural al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Liviu Zgârciu îşi exprimă dezacordul faţă de modul în care avocatul Radu Octavian, unul dintre susţinătorii campaniei de protejare a Parcului Custozza, a ales să interpreteze interviul acordat de acesta pentru Radio Custozza.
Aşa cu precizam într-un material anterior, avocatul Radu Octavian a acuzat administraţia locală de ilegalităţi privind lucrările din Cetate, iar în sprijinul afirmaţiilor sale a menţionat ca sursă un interviu realizat anterior cu şeful Secţiei de Relaţii Publice a Muzeului Unirii din Alba Iulia, Liviu Zgârciu. Acesta a atras însă atenţia supra faptului că discuţia purată cu reporterii radioului nu a vizat în nici un moment acest subiect şi se consideră o victimă a unei acţiuni de dezinformare premeditate.
„Din start îmi exprim dezacordul privind implicarea mea în comunicatul de presă semnat de domnul Radu Octavian, în numele Radio Custozza. Observ stupefiat că interviul pe care l-am acordat în data de 29 aprilie 2011 este prezentat ca primă sursă a unor acuzaţii extrem de grave, vizavi de modul în care se efectuează lucrările de reabilitare din zona Cetăţii Vauban. Strania lui interpretare mă determină să-mi pun multe semne de întrebare faţă de un asemenea demers jurnalistic. Asta şi pentru că informaţiile pe care le-am oferit privind descoperirile arheologice şi stadiul cercetării arheologice din zonă, care au fost furnizate în dese rânduri cu ocazia unor conferinţe de presă, au devenit în acest caz capete de acuzare ale autorităţilor locale. Precizez că în niciun moment discuţia nu a vizat subiectul care a făcut obiectul comunicatului de presă. Nu înţeleg de ce interviul nu a fost reprodus, măcar parţial, ci doar amintit în construcţia unor concluzii fantasmagorice extrase, chipurile, pe baza lui.
Toate acestea mă determină să mă consider victima unei acţiuni de dezinformare premeditate, al cărei scop îmi scapă momentan. În acest sens, anexez şi discuţia preliminară pe care am avut-o cu domnul Radu Octavian în momentul în care am fost invitat să acord interviul.”
În sprijinul afirmaţiilor sale, Liviu Zgârciu a făcut publică invitaţia pe care reporterii Radio Custozza i-au adresat-o, respectiv temele comunicate pentru desfăşurarea interviului:
„Radio Custozza: Dragă Liviu. Îmi face plăcere să te invit să realizăm un interviu pentru Radio Custozza referitor la cercetările din Cetate. Interviul poate avea ca teme principale: rezumatul de până acum al descoperirilor din cetate, munca arheologilor în regim de şantier intens – cum a afectat acest regim calitatea cercetărilor, investigaţiile din Parcul Custozza, ce crede Muzeul Unirii că ar putea găsi în acest loc, dacă lucrările arheologice se vor extinde şi în ce zone se va face aceasta, dacă există tensiuni sau diferenţe majore de opinie în lumea arheologilor şi cercetătorilor români în privinţa lucrărilor începute din martie, problema straturilor arheologice de deasupra stratului epocii romane şi alte probleme… inclusiv subiecte propuse de voi.
Crezi că ai putea să ne întâlnim marţi, 26 aprilie, să înregistrăm interviul?
Mulţumesc şi aştept un semn de la tine.
Tavi”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News