Connect with us
Advertisement

Eveniment

RER Vest-RETIM: Informare despre colectarea deșeurilor pe timp de iarnă și recomandări pentru sezonul rece

Publicat

Asocierea RER Vest – RETIM anunță că, în sezonul rece, echipajele de salubrizare menajeră colectează deșeurile conform graficelor stabilite, în toate zonele.

Potrivit sursei citate, colectarea deșeurilor menajerede la persoanele fizice și agenții economici decurge fără întreruperea activității, în condiții de iarnă.

Recomandări pentru locuitori

Clienților casnici li se recomandă, în cazul precipitațiilor sub formă de lapoviță și/sau ninsoare ca:

  • în ziua de colectare a deșeurilor reciclabile, să le depoziteze golite, pliate sau strivite, în saci galbeni sau în alt tip de saci transparenți, colorați
  • să lege bine sacii, pentru a evita umezirea deșeurilor.

În cazul pubelei pentru deșeuri reziduale, în perioada rece, din cauza gradului de umiditate mare, există riscul să înghețe conținutul depozitat în pubela neagră.

Astfel, compania RER îi sfătuiește pe cetățeni să țină această pubelă într-o zonă adăpostită (garaj/terasă).

De asemenea, recomandarea este să o scoată spre colectare cât de des posibil, pentru a evita blocarea deșeurilor în recipient sau deteriorarea recipientului în momentul golirii.

Precizări despre serviciile de deszăpezire

Asocierea RER VEST – RETIM nu prestează servicii de deszăpezire în județul Alba și nici în municipiul Alba Iulia.

Acestea sunt contractate de către Consiliul Județean către o altă companie.

Pentru situații legate de deszăpezire localnicii sunt rugați să contacteze administrațiile locale de care aparțin.

Unde pot fi făcute sesizări

Compania RER mulțumește tuturor cetățenilor pentru înțelegere și colaborare și îi asigură că depune toate eforturile pentru a presta serviciile de salubrizare în parametri, conform programului de colectare.

Pentru zonele în care cetățenii scot recipientele de deșeuri în fața porții, recomandă prudență, în condiții de vânt extrem. Atunci există riscul ca acestea să fie răsturnate, să provoace pagube materiale sau să rănească pietonii din zonă.

Pentru sesizări legate de colectarea deșeurilor, Compania RER poate fi apelată prin Call Center, la numărul de telefon 0374 885 694,sau prin email la sesizari.alba@rervest.ro.

Asocierea RER Vest-RETIM – localitățile în care oferă servicii

Asocierea RER Vest S.A. – RETIM Ecologic Service Timișoara S.A. oferă servicii de salubritate locuitorilor din județul Alba începând cu 1 decembrie 2021.

În baza licitației organizată de ADI Salubris Alba, din anul 2019, asocierea este responsabilă de colectarea și sortarea deșeurilor din Zona 1:

  • orașele Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș
  • comunele Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Întregalde, Ighiu, Sântimbru, Râmeț, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Ponor, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului, Unirea

și din Zona 2:

  • orașele Sebeș, Cugir
  • comunele Daia, Cut, Spring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru-Băcăinți, Șibot și Șugag.

RER Vest S.A. și RETIM Ecologic Service Timișoara S.A. fac parte din RER Ecologic Group.

Compania a fost înființată în anul 1994 de concernul german RWE, ce desfășoară activități în domeniul salubrității, recuperării ecologice și reciclării.

Grupul RER mai deține și companiile: REBU, RER Sud, RER Brăila, RER Servicii și RER DATA și are aproximativ 2500 de angajați.

Pentru mai multe detalii, puteți contacta comunicare@rervest.ro.

Echipa RER Vest

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement