Administrație
Restanțe salariale de peste 100.000 de lei, ”de căciulă”, pentru unii dintre angajații Primăriei Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia a obligat primăria municipiului reședință de județ la plata unor sume colosale către proprii angajați, restanțe salariale neachitate la timp, potrivit legilor în vigoare. Este vorba despre sume care depășesc uneori 100.000 de lei de persoană, aferente perioadei 1 mai 2015 – 30 iunie 2017. De exemplu, un șef de birou din aparatul de specialitate al primarului Mircea Hava, are de recuperat 131.008 lei, iar un șef de serviciu, 105.000 de lei. Un șef de birou din cadrul Poliției Locale, are și el dreptul legal la peste 85.000 de lei. Ceva mai puțin primeasc alte categorii de angajați.
Banii reprezintă diferența brută dintre salariul stabilit și salariul la nivelul maxim de plată din cadrul autorității publice, pe perioada 1 mai 2015 – 30 iunie 2017, din care se reține și se virează contribuțiile salariale conform reglementărilor în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 99/2016.
Deciziile au în vedere sentința nr. 1055/CAF/2017 a Tribunalului Alba și decizia nr. 3183/2017 a Curții de Apel Alba Iulia privind acordarea drepturilor salariale cuvenite funcționarilor public pentru perioada 1 mai 2015 – 30 iunie 2017.
Exemple de sume prevăzute în decizii:
Șef serviciu – Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia – 105.115 lei brut
Șef serviciu – Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia – 74.389 lei brut
Șef birou – Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia – 131.008 lei brut
Șef birou – Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia – 79.822 lei brut
Șef birou – Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia – 1.758 lei brut
Șef birou – Serviciul Poliția Locală aflat în Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia – 85.310 lei brut
Șef birou – Serviciul Poliția Locală aflat în Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia – 3.666 lei brut
Potrivit dispozițiilor, sumele de bani reprezintă diferența dintre salariul stabilit și salariul la nivelul maxim de plată din cadrul autorității publice pe perioada 1 mai 2015 – 30 iunie 2017, din care se reține și se virează contribuțiile salariale conform reglementărilor în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 99/2016.
Sursa documentelor: Daniel Zdrânc
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News