Connect with us
Advertisement

Economie

Restaurante KFC în benzinăriile Rompetrol, pe autostrada A1 Sebeș-Nădlac. Au fost inaugurate primele două, la Orăștie și Pecica

Publicat

Rompetrol a inaugurat joi primele centre de servicii integrate și benzinării pe Autostrada A1, tronsonul Nădlac – Sibiu două dintre acestea, cea de la Orăștie ( jud Hunedoara) și Pecica ( jud. Arad) având integrate restaurante fast-food KFC. În ambele locații, benzinăriile de află pe ambele sensuri de circulație.

KFC Orăștie și KFC Drive Thru Pecica sunt două dintre cele trei restaurante pe care compania le va opera în incinta unor benzinării Rompetrol, situate pe Autostrada A1. Valoarea investiției în noul format de restaurant se situează între 350.000 euro și 400.000 euro, în funcție de complexitatea serviciilor oferite.

Parteneriatul încheiat între Rompetrol si KFC este o premieră pentru benzinăriile situate pe autostrăzile din România. Astfel, restaurantele KFC vor avea spații distincte și se vor regăsi în 3 locații din cele 12 benzinării Rompetrol de pe autostrada A1 (Orăștie – KM 340+500, Pecica – km 558+380 și Giarmata – KM 500+596 și ).

Primele patru centre de servicii integrate pe A1 Sibiu – Nădlac

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR) și Rompetrol Downstream – divizia de retail a Grupului KMG International în România, au deschis astăzi primele patru centre de servicii integrate de pe Autostrada A1 (tronsonul Nădlac – Sibiu), în apropierea orașelor Pecica (km 558+380, stânga și dreapta) și Orăștie (km 340+500, stânga și dreapta).

Acestea au fost predate pentru utilare/dotare, operare și întreținere de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) către Rompetrol Downstream în baza unor contracte de concesiune de servicii atribuite prin licitație publică.

Noile stații au o suprafață totală de aproximativ 4.260 metri pătrați – Pecica dreapta (suprafață interior – 596 mp), 4.260 mp – Pecica stânga (596 mp), 6.200 mp – Orăștie dreapta (596 mp) și 6.220 mp – Orăștie stânga (523 mp).

La interior, suprafețele sunt triple față de media celorlalte stații Rompetrol și includ zone dedicate pentru magazin, restaurant, cafenea, loc de joacă pentru copii, spații pentru mame cu copii și facilități pentru persoane cu handicap.

Trei restaurante KFC deschise în trei benzinării Rompetrol

KFC Drive Thru Pecica și KFC Orăștie sunt două dintre cele trei restaurante pe care compania le va opera în incinta unor benzinării Rompetrol, situate pe Autostrada A1. Valoarea investiției în noul format de restaurant se situează între 350.000 euro și 400.000 euro, în funcție de complexitatea serviciilor oferite.

„Prin acest parteneriat, marcăm o premieră locală, KFC fiind primul restaurant care va opera în cadrul unei benzinării Rompetrol. El este reprezentativ pentru filosofia de business a Sphera, de dezvoltare continuă, inclusiv prin noi formate de restaurant sau teritorii pe care le putem explora.

Deschiderea restaurantelor KFC DT Pecica și KFC Orăștie marchează începutul unei colaborări mai ample, prin care extindem prezența brandului în contexte de consum neașteptate, dar cu potențial ridicat, aducând valoare adăugată atât clienților noștri, cât și celor care, în călătoriile lor, trec pragul benzinăriilor Rompetrol unde suntem prezenți” a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

Unde se află cele două centre integrate de servicii Romeptrol

KFC DT Pecica este un restaurant de tip Drive-Thru (DT) și se află localizat pe autostrada A1 la km. 558+380, fiind primul restaurant KFC amplasat distinct în cadrul unei benzinării.

KFC Orăștie se află la km 340+500, de asemenea în cadrul unei stații Rompetrol de pe autostrada A1. Noile unități au fiecare suprafața de peste 160 metri pătrați, beneficiază de câte 24 de locuri la mese în interior, iar KFC DT Pecica are inclusă linie de drive pentru plasarea comenzilor direct din confortul mașinii.

Cele două restaurante sunt construite conform celor mai recente standarde internaționale KFC în ceea ce privește designul, digitalizarea și facilitățile oferite. Ambele sunt echipate cu kioskuri de comandă, meniuri digitale, panouri digitale care afișează ordinea comenzilor și progresul lor și vor fi deschise zilnic în intervalul orar 09:00 – 23:00.

KFC DT Pecica și KFC Orăștie sunt restaurantele 96 și 97 din rețeaua KFC. Următoarea unitate KFC amplasată în cadrul benzinăriilor Rompetrol va fi inaugurată în perioada următoare, la Giarmata, pe autostrada A1 km 500+596.

Rompetrol mai are un proiect-pilot cu Carrefour pentru a dezvolta supermarketuri în benzinării.

Alte parteneriate între retailerii de carburanţi şi restaurant sunt cele dintre Petrom cu Subway sau Petrom cu Auchan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Malina Cristea

    miercuri, 09.08.2023 at 14:50

    Se stă foarte mult după comanda.Am stat 20 de minute.Este o singura persoana si la casă si in spate!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement