Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Restaurarea Bibliotecii Batthyaneum: Licitație internațională pentru servicii de proiectare și asistență tehnică

Publicat

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat vineri că a fost lansată o licitație internațională pentru servicii de proiectare și asistență tehnică necesare proiectului de restaurare al Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia.

Ministrul a vorbit despre restaurarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia și acum 4 luni.

A anunţat atunci că restaurarea Bibliotecii Batthyaneum, un „excepţional obiectiv de cultură”, unde se află Codex Aureus, ar putea să fie finanţată cu 16 milioane de euro.

Banii provin dintr-un acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Restaurarea Bibliotecii Batthyaneum: Postarea de vineri a Ralucăi Turcan: 

”Vă anunț cu mare bucurie că s-a lansat la nivel internațional procedura de licitație deschisă pentru contractarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică pentru elaborarea documentației tehnico-economice în vederea consolidării, restaurării și punerii în valoare a Bibliotecii Batthyanum, fosta mănăstire a trinitarienilor din Alba Iulia.

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, fondată la 31 iulie 1798 la inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei, Batthyány Ignác (1741-1798), reprezintă un pilon de referință al patrimoniului cultural național.

În cadrul acestei fundații culturale, cunoscută sub numele de Institutum Batthyaniani / Institutul lui Batthyani din Alba Iulia, se regăseau și un observator astronomic, alături de multiple colecții muzeale de o inestimabilă valoare.

Astăzi, nucleul Bibliotecii Batthyaneum, cunoscut și ca fondul-tezaur al acesteia, este constituit din colecția privată a episcopului Batthyány Ignác.

Aceasta cuprinde 18.000 de unități bibliografice, inclusiv tipărituri și manuscrise valoroase datând din secolul al IX-lea, achiziționate cu meticulozitate în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea.

Acest demers de restaurare și promovare a Bibliotecii Batthyaneum subliniază importanța conservării și valorificării patrimoniului cultural, având ca scop îmbogățirea cunoașterii și păstrarea vie a moștenirii noastre istorice pentru generațiile viitoare”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax