Restricții de circulație pentru camioane pe drumul județean DJ 107F, în Lunca Mureșului. Sectorul, afectat de alunecări de teren
Consiliul Județean Alba a reamintit miercuri șoferilor că pe drumul județean DJ 107F, în localitatea Lunca Mureșului, sunt instituite restricții de circulație pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Restricția este instituită de la km 6+800 până la km 8+200, pe distanța de 1+400 km, în localitatea Lunca Mureșului. Măsura a fost necesară după ce sectorul de drum a fost afectat de alunecări de teren, pe o porțiune de 300 metri.
Instituirea restricției de circulație temporare pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 t, pe drumul județean DJ 107F: Unirea (DJ 107D) - Războieni Cetate - Lunca Mureșului - limită județul Cluj a fost votată de Consiliul Județean Alba, în luna octombrie 2025.
Alternative pentru șoferii de camion
Alternativele de ocolire pentru vehiculele de tranzit care sunt obligate să respecte restricția temporară sunt următoarele:
- traseul drumului județean DJ 107D: Unirea II - DN 1 (Unirea);
- traseul drumului național DN 1 - limită județul Cluj;
- traseul drumului național DN 1 - autostrada

Porțiunea afectată de alunecări de teren urmează să fie consolidată
Porțiunea afectată de alunecări de teren urmează să fie consolidată printr-o investiție de peste 8,8 milioane de lei. Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat pe 6 mai depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Consolidare corp drum județean DJ 107F: Unirea (DJ 107D) - Războieni Cetate - Lunca Mureșului - Lim. Jud. Cluj, KM 7+100 - KM 7+400”, propus a fi amplasat în comuna Lunca Mureșului, satul Lunca Mureșului.
Potrivit memoriului de prezentare, îmbunătățirile ce vor fi aduse, prin proiectare, caracteristicilor geometrice în plan, vor consta în:
- asigurarea părții carosabile de 7 m,
- asigurarea circulației pietonale cu un trotuar cu lățimea de 1,9 m
- introducerea șanțurilor de evacuare a apelor pluviale, a drenului pentru apele de adâncime și a podețelor transversale
- consolidarea zonei instabile
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)