Connect with us
Advertisement

Eveniment

RESTRICȚII în Alba Iulia: Se închid restaurantele, jocurile de noroc și Talciocul. MASCA obligatorie în spații publice. DOCUMENT

Publicat

Municipiul Alba Iulia se află în scenariul roșu, din cauza incidenței mai mari de 3 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. 

Consiliul Local pentru Situații de Urgență Alba Iulia s-a întâlnit joi și a sabilit următoarele măsuri: 

Hotărârea nr. 17 din 15.10.2020, privind unele măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu virusul SARS-Cov-2, pe teritoriul municipiului Alba Iulia

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, ale O.UG. nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, ale Regulamentului-cadru, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004 privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și a centrelor operative pentru situații de urgență, precum și ale Regulamentului privind structura organizatorică, funcționarea, atribuțiile și dotarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Alba Iulia, aprobat prin Dispoziția primarului nr. 525 din 27 aprilie 2020.

În temeiul prevederilor cuprinse în HOTĂRÂREA Nr 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

În temeiul prevederilor cuprinse în Hotărârea nr. 42 emisa de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândii virusului Sars-Cov-2 pe raza municipiului Alba Iulia.

În data de 15.10.2020, s-au dezbătut și s-au aprobat de către membrii C.L.S.U. al Municipiului Alba Iulia, următoarele articole :

Se suspendă temporar activitățile didactice în toate unităţile care presupun prezența faţă in faţă, cursurile urmând a se desfășura in sistem on line, scenariul 3-roşu.

Se consideră necesară instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Se interzice desfășurarea activităților cu publicul instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber.

Se propune interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.).

Se suspendă activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare /şi/sau băuturi alcoolice sau nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în spaţiile interioare.

Se suspendă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

Se suspendă activitatea Talciocului din municipiul Alba Iulia.

Prezentate hotărâre se completează cu măsurile impuse prin HOTĂRÂREA nr. 49 din 13.10.2020 a COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ.

Urmărirea și verificarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se vor face de către autoritățiile cu competență în domeniu.

Prezenta hotărâre se aplica începand cu data de 15.10.2020, începând cu ora 22:00, pe perioada de 14 zile în scenariul 3-roșu, a stării de alertă a municipiului Alba Iulia.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement