Restricțiile de circulație de pe DN 7 - Valea Oltului, prelungite până în 15 iulie. Anunțul autorităților pentru șoferi
Restricțiile de circulație instituite pe DN 7, în zona Valea Oltului, au fost prelungite cu 30 de zile, până la data de 15 iulie 2026. Lucrările durează deja de aproape trei luni, timp în care drumarii au montat mai multe plase de protecție și bariere de retenție pe versanți.
Potrivit DRDP Craiova, prelungirea a fost solicitată de antreprenor și aprobată în baza unor motive obiective care au influențat ritmul de execuție al lucrărilor.
Printre acestea se numără condițiile meteorologice nefavorabile, caracterizate prin precipitații abundente și perioade extinse de instabilitate atmosferică pe parcursul lunii mai, precum și întreruperile activității generate de zilele de sărbătoare legală.
Restricțiile de circulație de pe Valea Oltului, prelungite până în 15 iulie
Lucrările executate pe versanții adiacenți DN 7 sunt esențiale pentru creșterea siguranței participanților la trafic și includ îndepărtarea materialului instabil, montarea plaselor de protecție și consolidarea zonelor cu risc de căderi de pietre.
Reprezentanții DRDP Craiova reamintesc că pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone se menține restricția de circulație de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08:00 - 17:30, cu excepțiile prevăzute în avizul emis de autoritățile competente.
Pentru celelalte categorii de vehicule, circulația se desfășoară în condiții de restricții temporare și trafic dirijat, în funcție de necesitățile impuse de executarea lucrărilor.
Drumarii recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Reamintim faptul că restricțiile au fost instituite din data de 16 martie. Circulația pe DN 7 este afectată de lucrări de protecție a versanților, pe sectorul dintre Râmnicu Vâlcea – Veștem, în special între Căciulata și Câinenii Mari.
Rute ocolitoare:
- pentru relația București - Veștem și retur: București - A3 - Ploiești - DN 1A - Brașov - DN 1 - Veștem – intersecție cu DN 7;
- pentru relația București - A1 Simeria (Nădlac II/ Cluj) și retur: București - A1 - Pitești - DN 7 - Râmnicu Vâlcea - DN 67 - Târgu Jiu - DN 66 - Simeria - Nod Rutier Simeria A1.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit







Comentarii (0)