Restructurări la Muzeul Unirii din Alba Iulia: Un post de bibliotecar ar putea fi desfiinţat. Motivul: Numărul cititorilor s-a redus de 4 ori în ultimii ani
Decizia de a renunţa la unul din posturile de bibliotecar are legătură cu faptul că numărul de cititori din cadrul bibliotecii muzeului a scăzut de 4 ori faţă de anul 2006.
Deasemenea, conducerea instituţiei cere şi transformarea unui post vacant de supraveghetor într-un post de arheolog II, ca urmare a începerii lucrărilor de descărcare arheologică pe culoarul IV-Pan European, calea ferată rapidă Simeria-Braşov şi în Cetatea Alba Carolina.
Reamintim că, la sfârşitul lunii ianuarie, Consiliul Judeţean Alba a aprobat statul de funcţii şi organigrama Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, cu un număr de 80 de posturi. În prezent, la nivelul instituţiei sunt ocupate 78 de posturi.
Decizia finală în ceea ce priveşte restructurările va aparţine tot consilierilor judeţeni, care vor supune la vot proiectul de hotărâre în cadrul şedinţei ce va avea loc miercuri. În opinia Consiliului de administraţie al Muzeului Unirii, aceste modificări vor avea ca finalitate eficientizarea activităţii.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (1)