Connect with us
Advertisement

Administrație

Rețea de apă și canalizare, extinsă pe șase străzi la Alba Iulia. Primăria a semnat contractul. Când încep lucrările

alba iulia

Publicat

Rețeaua de apă și canalizare va fi extinsă pe șase străzi la Alba Iulia. Primăria a semnat contractul, iar lucrările vor începe de săptămâna viitoare.

Anunțul a fost făcut de către primarul Gabriel Pleșa.

”Am semnat astăzi contractul prin care pe străzile Cerbului, Azuga și Dimitrie Paciurea vom realiza extinderea rețelei de apă (cu branșamente) și a celei de canalizare (cu racorduri). Pe străzile Măgurei, Dragomirna și Atena vom extinde rețeaua de canalizare (cu racorduri).

Această investiție contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață și sănătate ale locuitorilor de pe aceste străzi, dar și la reducerea poluării mediului, prin eliminarea foselor individuale sau a puțurilor absorbante folosite pentru evacuarea apelor menajere.

În același timp, investiția va duce și la creșterea economică a zonei, pentru că o dezvoltare socio-economică este condiționată de existența unei infrastructuri corespunzătoare, în cadrul căreia serviciul de apă-canal reprezintă o componentă foarte importantă”, a transmis primarul, într-un mesaj pe Facebook.

Lucrările vor fi derulate de Instalatorul SA Alba Iulia. Valoarea contractului este de 713.870 lei + TVA. Investiția este finanțată prin PNRR.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement