Connect with us
Advertisement

Blaj

Rețeaua de canalizare va fi extinsă în comuna Șona, printr-o investiție de peste 26,5 milioane de lei. Licitația a fost lansată

Publicat

Rețeaua de canalizare urmează să fie extinsă în comuna Șona, printr-o investiție de peste 26,5 milioane de lei, finanțată prin programul „Anghel Saligny”. În cadrul proiectului urmează să fie modernizată stația de epurare din localitatea Biia și vor fi realizate peste 1.200 de racorduri de canalizare noi. 

Primăria Șona a lansat, pe 21 iulie, în SEAP, o licitație pentru extinderea rețelei de canalizare în comună.

Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 26.525.719,53 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin programul „Anghel Saligny”.

Proiectul vizează extinderea rețelei de canalizare menajeră în localitățile Biia și Sânmiclăuș, realizarea rețelei de canalizare în localitățile Șona și Lunca Târnavei și modernizarea stației de epurare din localitatea Biia.

Potrivit documentației, se va realiza un sistem de canalizare în sistem separativ, canalizarea apelor uzate menajere fiind evacuată înspre stația de epurare existentă prin colectoarele de canalizare existente. „Extinderea infrastructurii edilitare va genera o creștere a gradului de confort și de securitate sanitară pentru populație, ceea ce reprezintă o premisă pentru dezvoltarea economiei locale”, se mai precizează în documentație.

Rețeaua de canalizare prevăzută în proiect va avea o lungime totală de 24.008 metri:

  • țeavă PVC SN8, diametrul 250 mm – 21.808 m
  • țeavă PVC SN8, diametrul 200 mm – 2.200 m
  • conducte de refulare – 4.843 m
  • cămine de canalizare din beton – 805 buc.
  • racorduri canalizare – 1.250 buc.
  • stații de pompare – 14 buc.

foto: arhivă, Primăria Șona

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement