Actualitate
Reţinut de poliţişti pentru complicitate la furt: Un tânăr din Arad l-a ajutat pe un bărbat să sustragă băuturi alcoolice dintr-un magazin din Abrud
Poliţiştii din Abrud au reuşit să-l prindă pe complicele unui suspect într-un caz de furt reclamat în 7 ianuarie. Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din Arad, cunoscut cu antecedente penale, care l-a ajutat pe un bărbat să sustragă şi să transporte băuturi alcoolice dintr-un magazin din Abrud. Acesta a fost reţinut şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii au stabilit că, în activitatea infracțională, S.C. (38 ani, din Nădlac, judeţul Arad) a fost sprijinit de C.C.M., de 30 de ani, din municipiul Arad, cunoscut cu antecedente penale, care l-a ajutat să sustragă şi să transporte băuturile alcoolice furate.
Prejudiciul total, cauzat prin faptele celor doi bărbaţi, a fost estimat la suma de 3.700 de lei.
Faţă de C.C.M. a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la furt şi urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Reamintim că în 7 ianuarie, la ora 13 20, Poliţia oraşului Abrud a fost sesizată prin apel la 112, de către reprezentantul unui magazin din Abrud, cu privire la faptul că un bărbat a încercat să sustragă două sticle cu băutură, după care a fugit.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud, care a reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, aceasta încercând să se ascundă într-un bloc de pe strada Aleea Parcului din Abrud.
Din cercetări a rezultat că, în aceeaşi zi, S.C., de 38 de ani, din Nădlac, judeţul Arad, cunoscut cu antecedente penale, a mai sustras, din acelaşi magazin, 10 sticle cu băutură, iar anterior acestei fapte a sustras alte 8 sticle cu băutură din alte două magazine din Abrud.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News