Economie
„Revoluţia fiscală“, ADOPTATĂ miercuri de Guvern! Premierul Tudose: ”S-au inflamat multinaționalele”
Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Actul normativ prevede reducerea contribuţiilor sociale şi transferul lor la angajat, scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% şi reducerea contribuţiei virate la Pilonul II de pensii.
Prim-ministrul Mihai Tudose, în ședința de Guvern: ”Ca să nu fiu secretos, vă spun care este părerea mea şi a unora dintre colegii mei despre inflamarea excesivă a opiniei publice. Nu este vorba despre trecerea contribuţiilor. Acolo şi sindicate şi patronate, care până mai deunăzi erau foarte în regulă cu trecerea contribuţiei, s-au inflamat după ce Guvernul doreşte să introducă nişte măsuri foarte ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului, nefăcând practic altceva decât să transpună în legislaţia românească o directivă europeană, precum şi alte măsuri pe care noi considerăm că e bine să le luăm ca să nu mai fie deductibil tot profitul, ca să avem nişte bani să plătim educaţie şi sănătate. S-au inflamat nişte multinaţionale, dar din fericire înţeleg că au înţeles că nu e cazul, că finalul va fi acelaşi”.
Noile prevederi fiscale au fost criticate şi de patronate, dar şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că „marea revoluţie fiscală” se transformă într-o „bulversare fiscală” ce va băga România „într-o aventură economică şi fiscală cu final trist”.
Principala măsură contestată de către sindicate este cea privind transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, care va duce, în opinia acestora, la scăderea salariilor. Atât premierul Mihai Tudose, cât şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au susţinut că trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu va genera reduceri de salarii ci, dimpotrivă, „este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea”.
Au fost de asemenea aprobate ordonanțele privind creșterea pensiei sociale la 640 de lei și a punctului de pensie la 1.100 de lei de la 1 iulie 2018, precum și cea privind reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,7%. Ministrul Lia Olguța Vasilescu a precizat însă că valoarea nominală nu va fi afectată și că scăderea s-a făcut în urma mutării contribuțiilor, care ar urma să ducă la o creștere a salariului net.
Pagina „Corupţia Ucide” a lansat un apel pentru organizarea unei manifestaţii împotriva modificării Codului fiscal, în Piaţa Victoriei, miercuri, începând de la ora 14:00, în aceeaşi zi în care Guvernul ar urma să adopte prin OUG trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. De asemenea, organizatorii evenimentului intitulat „Opriţi modificarea Codului fiscal!” fac apel la marile companii să permită angajaţilor să îşi ia liber prin rotaţie pentru a participa la miting.
Surse: adevarul.ro, digi24.ro, news.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News