Connect with us
Advertisement

Eveniment

Rezidențiat 2021: Distribuirea pe locuri pentru cei care au promovat concursul. Număr suplimentat pentru domeniul Medicină

medic sanatate

Publicat

Duminică a început procesul de alegere a locurilor și a centrelor de pregătire pentru cei care au promovat concursul de Rezidențiat, a anunțat Ministerul Sănătății.

„Astăzi, 5 decembrie 2021, începe procesul de alegere a locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire pentru rezidenții care au promovat concursul de Rezidențiat din data de 21 noiembrie 2021”, a transmis Ministerul Sănătății.

Numărul de locuri alocate în urma concursului de Rezidențiat pentru domeniul medicină a fost suplimentat cu 418.

Vezi LISTA locuri actualizată

Toți candidații care au obţinut punctajul de promovare de peste 60% din punctajul minim pe domeniul medicină, pe țară, vor fi încadraţi ca rezidenți.

Spre deosebire de domeniul medicină, în domeniile farmacie și medicină dentară, dreptul de liberă practică se obține odată cu dobândirea licenței.

În data de 21 noiembrie 2021, Ministerul Sănătății a organizat, în condițiile speciale impuse de contextul epidemiologic actual, concursul de intrare în Rezidențiat.

Un număr record de 12.564 candidați au concurat pe un număr de 6311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1190 locuri pentru medicină dentară și 1087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.

La concurs au participat și 88 de candidați din Alba. Comparativ, anul trecut erau doar 72.

Vezi Clasificare finală rezultate candidați Medicină

Vezi Clasificare finală rezultate candidați Medicină dentară

Vezi Clasificare finală rezultate candidați Farmacie

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face în zilele de 5, 6, 7 și 8 decembrie 2021 prin teleconferinţă, începând cu ora 9:00. Candidaţii se pot prezenta în oricare dintre centrele universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara.

Vezi Rezidentiat 2021 – LISTA posturi

Vezi Rezidentiat 2021 – LISTA locuri

10 posturi pentru rezidenți la spitale din Alba

În județul Alba sunt scoase la concurs pentru rezidenți 10 posturi la 4 spitale. Comparativ, anul trecut erau 19 posturi disponibile.

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia (2 posturi):

Secția Boli Infecțioase – 1 post

Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale – epidemiologie – 1 post

Spitalul Municipal Blaj (4 posturi):

Compartiment Primiri Urgențe – 2 posturi

Compartiment Pneumologie – 1 post

Laborator Radiologie Imagistică Medicală – 1 post

Spitalul de Boli Cronice Câmpeni (1 post):

Medicină internă – 1 post

Spitalul Orășenesc ”Dr. Alexandru Borza” Abrud (3 posturi)

Compartiment Anestezie și Terapie Intensivă  – 1 post

Compartiment Boli infecțioase – 1 post

Ambulatoriu – dermato-venerologie – 1 post

surse: Mediafax, ms.ro

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement