Connect with us
Advertisement

Eveniment

Rezidențiat 2022: reguli modificate la examenul din 20 noiembrie. Care este pragul propus de răspunsuri corecte pentru admitere

Publicat

Ministerul Sănătății propune modificarea pragului de admitere la concursul de Rezidențiat din 20 noiembrie 2022. Candidații vor trebui să aibă cel puțin 130 de răspunsuri corecte pentru a promova examenul.

Metodologia pentru desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat  pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2022, a fost pusă recent în consultare publică.

Potrivit documentului, s-a stabilit ca alegerea unui loc sau post să fie condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

În anul 2021, precum și în anii precedenți, acest procent a fost de 60%.

Prin urmare, candidații vor trebui să aibă răspunsuri corecte la 130 de întrebări, în loc de 120 cum era până acum.

Rezidențiat 2022: Context pentru metodologia propusă

”Metodologia este similară cu cea din anul 2021 şi cuprinde inclusiv de protecție sanitară pe perioada pandemiei, precum: recomandarea purtării măștilor de protecție,  circuite de acces separate pentru candidați, posibilitatea depunerii dosarelor de concurs  exclusiv prin poștă, asigurarea unor săli de concurs special destinate candidaților cu temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius.

În ziua de 12 sept.2022 și în ziua de 26 sept.2022 au fost organizate videoconferințe cu rectorii universităților de medicină și farmacie București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg. Mureș și Timișoara. Această întâlnire a avut ca scop stabilirea unor probleme organizatorice, precum și finalizarea proiectului Metodologiei de concurs.

În urma acestor întâlniri s-a stabilit ca alegerea unui loc sau post să fie condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

În anul 2021, precum și în anii precedenți, acest procent a fost de 60%”, se arată în motivarea modificărilor.

Rezidențiat 2022: Ministerul Sănătății – de ce sunt necesare modificările

”Majorarea propusă are ca scop ridicarea nivelului de selecție a candidaților, mai ales în contextul în care cifrele de școlarizare pentru domeniul medicină dentară și respectiv domeniul farmacie, vor fi în corelație cu capacitatea de pregătire disponibilă comunicată de instituţiile de învăţământ superior cu profil medical acreditate, capacitate care este mai mică decât numărul absolvenților promoției anului în curs”, se mai precizează în document.

Potrivit sursei citate, situația absolvenților promoției 2022 se prezintă astfel:

  • Medicină: 3.627
  • Medicină dentară: 1.241
  • Farmacie: 1.021

În anul 2021, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, în vigoare la data respectivă, Ministerul Sănătății avea obligația ca pentru cele două domenii de concurs cifra de școlarizare a fost egală cu numărul de absolvenți 2021.

Rezidențiat 2022: Reguli din metodologie – proiect

Concursul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Cifra de şcolarizare pe domenii şi specialităţi este aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.

Numărul de locuri şi posturi pe domenii şi specialităţi se stabileşte defalcat pe centre universitare, inclusiv pentru centrele universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie, în funcţie de capacităţile de pregătire pe specialităţi ale acestora, de către Ministerul Sănătăţii şi universităţile de medicină şi farmacie din România şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu.

Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs.

Medicii, medicii dentişti/medicii stomatologi şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat.

Medicii, medicii dentişti/medicii stomatologi şi farmaciştii care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv.

Rezidențiat 2022: înscrierea candidaţilor (metodologie-proiect)

La concurs se pot prezenta:

  • candidaţii posesori ai unei diplome de licenţă în profil medico-farmaceutic uman sau ai unei diplome echivalente cu aceasta
  • rezidenţii aflaţi în pregătire
  • specialiştii care doresc să efectueze pregătire într-o altă specialitate, cu respectarea prevederilor legale cu privire la obţinerea celei de-a doua specialităţi. Specialiştii care au efectuat programul de pregătire prin rezidenţiat, forma pe post, pot obţine a doua specialitate după îndeplinirea condiţiei din actul adiţional încheiat la contractul de muncă;
  • candidaţii care îndeplinesc condiţiile privind cetăţenia, respectiv care nu au împlinit vârsta standard de pensionare şi au diplomă de licenţă în profil medico-farmaceutic uman sau o diplomă echivalentă cu aceasta.

Sunt admişi la concurs numai candidaţii care sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activităţii în domeniul pentru care candidează, conform certificatului medical aflat la dosarul de înscriere.

Pentru candidaţii medici specialişti, formarea în a doua specialitate se poate obţine numai în regim cu taxă. Taxa anuală pentru pregătirea într-o nouă specialitate, obţinută prin concurs de admitere în rezidenţiat, este aceeaşi cu cea prevăzută pentru a doua specialitate fără concurs de rezidenţiat.

Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie, în perioada 12-25 octombrie 2022.

Programul de depunere a dosarelor va fi următorul:

  • pentru zilele de luni până joi: orele 9.00 – 16.00
  • pentru zilele de vineri: 9.00 – 14.00

Dosarele de concurs pot fi depuse prin poştă sau servicii de curierat, în perioada 12-25 octombrie 2022, inclusiv data poştei.

Rezidențiat 2022: Dosarul de înscriere a candidatului

Dosarul de înscriere a candidatului va conţine următoarele documente:

  • cererea de înscriere la concurs, în care se vor menţiona: numele candidatului, iniţiala/iniţialele tatălui, precum şi toate prenumele candidatului înscrise în buletinul, cartea de identitate sau paşaportul cu care se va legitima la intrarea în sală, aflat în termen de valabilitate; centrul universitar şi domeniul pentru care concurează; acordul pentru folosirea numelui şi pentru afişarea rezultatului pe internet; declaraţie de consimţământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
  • copia buletinului, cărţii de identitate sau a paşaportului (paginile din care reies numele şi prenumele candidatului, precum şi data naşterii);
  • copia legalizată a diplomei de licenţă de medic, stomatolog (medic dentist) sau farmacist. Absolvenţii promoţiei 2022 pot prezenta, până la eliberarea diplomei de licenţă, copia legalizată a adeverinţei privind promovarea examenului de licenţă;
  • adeverinţa (original) eliberată de unitatea în care este încadrat, din care să reiasă specialitatea în care este confirmat şi tipul contractului individual de muncă, numai pentru rezidenţi şi specialişti
  • certificatul medical (original) privind starea de sănătate, eliberat de unitatea sanitară teritorială desemnată de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, în care se precizează că este apt/inapt din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activităţii în domeniul pentru care candidează. Lista unităţilor sanitare desemnate în acest sens va fi afişată pe site-ul direcţiilor de sănătate publică începând cu data de 12 octombrie 2022
  • copia actelor doveditoare (certificat de căsătorie etc.) privind schimbarea numelui faţă de numele înscris în diploma de licenţă, dacă este cazul
  • chitanţa de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este stabilită de Ministerul Sănătăţii şi se achită în contul ministerului, care va fi indicat prin anunţul de concurs.

Persoanelor care nu îşi exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal le vor fi respinse dosarele de concurs.

Candidaţii care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului la orice direcţie de sănătate publică, având asupra lor şi documentele în original, în vederea certificării.

După finalizarea înscrierilor, respectiv la data de 25 octombrie 2022, candidaţii nu mai pot solicita schimbarea opţiunilor de a concura într-un anumit centru universitar sub niciun motiv.

Un candidat poate depune un singur dosar de concurs. Depunerea mai multor dosare ale aceleiaşi persoane pentru unul sau mai multe domenii de concurs atrage măsura eliminării candidatului respectiv din concurs.

Listele cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii, se afişează pe site-ul rezidentiat.ms.ro la data de 3 noiembrie 2022.

Repartizarea candidaţilor pe săli se face diferenţiat, pe domeniile pentru care s-au înscris, de către fiecare universitate de medicină şi farmacie, respectând prezenta metodologie şi regulile epidemiologice impuse.

La data de 17 noiembrie 2022, candidaţii pot afla sala şi ora începerii probei de concurs vizitând paginile de internet ale universităţilor de medicină şi farmacie sau site-ul rezidentiat.ms.ro.

Cu cel puţin 24 de ore înainte de concurs, la fiecare sală se afişează lista candidaţilor repartizaţi în sala respectivă.

Candidaţii ale căror dosare de înscriere au fost admise, dar care în ziua concursului sunt declaraţi absenţi în sălile de concurs nu vor beneficia de returnarea taxei achitate pentru concurs. Beneficiază de returnarea taxei achitate pentru concurs doar candidaţii ale căror dosare de înscriere sunt respinse.

Rezidențiat 2022: Desfăşurarea concursului

Concursul se desfăşoară în ziua de duminică, 20 noiembrie 2022.

Începând cu ora 8.30, candidaţii pot intra în sala în care au fost repartizaţi, în urma termoscanării, în cazul în care temperatura nu depăşeşte 37,3 grade C. La intrarea în sala de concurs candidații se legitimează în faţa şefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs. Candidaţii a căror temperatură depăşeşte 37,3 grade C vor fi repartizaţi în săli speciale cu această destinaţie.

Masca medicală va fi purtată de supraveghetori/şeful de sală pe toată durata concursului până la părăsirea clădirii unde au fost repartizaţi, precum și de candidații a căror temperatură depăşeşte 37,3 grade C.

Candidaţii sunt aşezaţi în sală în ordine alfabetică, conform listelor finale afişate, cu excepţia perechilor soţ-soţie, fraţi-surori, care au obligaţia, sub sancţiunea anulării lucrării şi eliminării din concurs, să semnaleze şefului de sală aceste situaţii, pentru a putea fi aşezaţi separat. Candidaţii aflaţi în sală pot declara, sub semnătură, situaţiile menţionate mai sus.

Candidaţii sunt aşezaţi în sală în aşa fel încât să rămână cel puţin un loc liber între 2 candidaţi, respectând distanţa de minimum 1 metru.

În prezenţa candidaţilor, şeful de sală citeşte instrucţiunile privind modul de desfăşurare a concursului.

Începând cu ora 9.00, candidaţilor li se împart grilele pentru răspuns şi câte o cariocă de culoare neagră pentru completarea grilei (atât pentru completarea răspunsurilor considerate corecte, cât şi pentru completarea datelor de identitate).

Sacii sigilaţi conţinând caietele cu întrebări vor fi aduşi la săli în jurul orei 9.30. Integritatea acestor saci este constatată de şeful de sală şi de 3 candidaţi din sala respectivă.

La ora 10.00 se desigilează sacii în toate sălile de concurs din toate centrele universitare.

Fac excepţie sacii din sălile de rezervă special destinate candidaţilor cu temperatura mai mare de 37,3 grade C, care în lipsa unor astfel de candidaţi vor rămâne sigilaţi pe întreaga durată a concursului, sub paza personalului de supraveghere desemnat pentru sala respectivă, urmând a fi predaţi ca atare organizatorilor la sfârşitul celor 4 ore de concurs.

Li se împart apoi candidaţilor caietele cu întrebări, ţinându-se cont de tipul de grilă primit anterior. Din momentul în care în sala concurs a fost distribuit ultimul caiet începe măsurarea timpului de concurs, care este de 4 ore. Şeful de sală notează la loc vizibil (fie prin scriere pe tablă, fie pe o hârtie, care este afişată) şi informează candidaţii despre ora de începere şi ora de terminare a concursului.

Fiecare candidat verifică caietul cu întrebări, precum şi corespondenţa dintre caietul cu întrebări şi tipul de grilă primit anterior. La solicitarea candidatului, caietele cu greşeli de tipărire sunt înlocuite de şeful de sală. Întreaga responsabilitate asupra corespondenţei dintre tipul de grilă şi cel al caietului cu întrebări revine candidatului.

Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii sacilor cu caietele cu întrebări (ora 10.00) nu mai au acces în sala de concurs.

Rezidențiat 2022: tipuri de întrebări şi modul de punctare

Cele 200 de întrebări de concurs sunt de două tipuri, astfel:

  • 25% din total sunt întrebări tip complement simplu, cu un singur răspuns corect posibil din 5; se notează fiecare întrebare cu răspuns corect cu 4 puncte; dacă la aceste întrebări candidaţii marchează mai mult sau mai puţin de un răspuns corect, întrebarea se anulează (punctaj 0)
  • 75% din total sunt întrebări tip complement multiplu, cu 2 – 4 răspunsuri corecte; fiecare întrebare cu răspunsuri corecte este notată cu 5 puncte; dacă la aceste întrebări candidatul marchează mai puţin de două sau mai mult de 4 răspunsuri, întrebarea se anulează (punctaj 0).

Rezidențiat 2022: reguli pentru candidați la concurs

În timpul concursului candidaţii nu au voie să consulte niciun fel de materiale, să discute cu ceilalţi candidaţi, să copieze sau să aibă asupra lor aparatură electronică de comunicare. Materialele documentare sunt depozitate într-un loc din sală unde candidaţii nu au acces până la terminarea concursului. Tot aici se vor depozita şi telefoanele mobile sau alte dispozitive electronice de comunicare, ce vor fi închise pe toată durata probei de concurs.

Candidaţii îşi vor strânge părul astfel încât urechile să fie vizibile, iar cei ce poartă proteze auditive sunt rugaţi să le scoată pe perioada celor 4 ore de concurs, pentru a se evita suspiciunea de transmitere a informaţiilor prin radiorecepţie. Candidatele care din motive obiective (medicale, culturale, etc.) poartă capul acoperit vor fi însoțite de o supraveghetoare la grupul sanitar pentru a se confirma lipsa aparaturii de comunicare.

În cazul unor suspiciuni justificate, din dispoziția șefului de sală se poate solicita controlul candidaților respectivi. Orice abatere (comunicare între candidaţi, copiere, păstrarea asupra candidatului în timpul concursului a oricărei aparaturi de transmisie, înşelăciune asupra identităţii) este socotită fraudă şi se sancţionează cu eliminarea din concurs.

Candidaţilor le este permis să păstreze pe perioada celor 4 ore de concurs o sticluţă cu cafea/apă/răcoritoare şi ciocolată/sandviciuri/biscuiţi numai cu ambalaj transparent, în cantităţi rezonabile şi numai pentru utilizare personală.

Candidaţii care tulbură liniştea în sala de concurs sau îi perturbă pe alţi candidaţi sunt avertizaţi de şeful de sală să îşi revizuiască atitudinea. În cazul în care nici după cel de-al doilea avertisment nu se liniştesc, sunt somaţi să părăsească sala de concurs. În acest caz se întocmeşte un proces-verbal semnat de şeful de sală şi supraveghetorii din sala respectivă, iar cel în cauză predă grila de răspuns şi caietul cu întrebări şi părăseşte sala de concurs.

Din motive de securitate cibernetică, în ziua concursului, în intervalul orar 10.00 – 14.00, site-urile oficiale ale universităţilor de medicină şi farmacie îşi suspendă activitatea.

La expirarea timpului de concurs toţi candidaţii au obligaţia să înceteze completarea grilei de răspuns. Cei care nu se supun acestei obligaţii vor fi avertizaţi de şeful de sală; dacă şi după avertizare candidatul va continua completarea grilei de răspuns, acesta poate fi sancţionat prin eliminarea din concurs. Eliminarea va fi consemnată în procesul-verbal al sălii respective.

La terminarea concursului candidaţii predau şefului de sală, sub semnătură, grila de răspuns. Caietul cu întrebări rămâne în posesia candidaţilor, cu excepţia celor care, indiferent de motiv, părăsesc sala în primele 3 ore de concurs.

Grila corectă se afişează pe site-ul oficial al rezidenţiatului şi pe site-urile universităţilor de medicină şi farmacie organizatoare în ziua concursului, începând cu ora 16.00.

Eventualele contestaţii privind răspunsurile corecte sunt depuse de candidaţi până la data de 21 noiembrie 2022, ora 16.00 . Contestaţiile se depun la sediul comisiei locale de concurs anunţat pe site-ul universităţii de medicină şi farmacie unde a fost susţinut concursul, numai prin poştă electronică sau fax. Nu se pot depune contestaţii privind corectarea manuală a grilelor de concurs. Contestaţiile depuse după expirarea termenului mai sus menţionat sau adresate altor instituţii nu se iau în considerare.

Rezidențiat 2022: departajarea candidaților

Departajarea candidaţilor cu punctaj egal se face pe baza punctajului ponderat, care reflectă modul în care candidații au răspuns la întrebările considerate cu grad de dificultate mai mare. Acest grad de dificultate al întrebărilor este calculat în funcție de numărul de răspunsuri corecte la întrebarea respectivă raportat la numărul total de candidați.

Departajarea candidaţilor care au obţinut punctajul maxim posibil se face prin susţinerea unei probe suplimentare de departajare. Această probă constă în 100 de întrebări din tematica şi bibliografia aprobate, de tip complement multiplu, alcătuite cu 24 de ore înainte de susţinerea probei, într-un sediu securizat. Această probă are loc în ziua de sâmbătă, 26 noiembrie 2022, în centrul universitar Bucureşti. Corectura se face în mod electronic în sala de concurs, în prezenţa candidaţilor. Rezultatele sunt folosite pentru alcătuirea unei ierarhizări a candidaţilor care au obţinut punctajul maxim posibil. Candidaţii care nu se prezintă la proba de departajare figurează în clasificare în ordine alfabetică, după ierarhizarea candidaţilor care au susţinut proba de departajare.

Rezidențiat 2022: Rezultate. Alegerea postului sau a locului în specialitate şi a centrelor de pregătire

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face prin teleconferinţă, pe baza punctajului şi a clasificărilor anunţate, în 3 zile consecutive, stabilite de comun acord între Ministerul Sănătăţii şi instituţiile de învăţământ superior cu profil medical acreditate, în intervalul orar 8.30–20.30.

Candidaţii se vor putea prezenta în unul dintre centrele universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara.

Dacă repartiţia nu se finalizează în prima zi, respectiv în cea de-a doua sau în cea de-a treia zi, va continua în ziua următoare în acelaşi interval orar sau, după caz, până la epuizarea locurilor/posturilor publicate la concurs sau a candidaţilor care au drept de a alege un loc/post. Locurile şi posturile rămase disponibile se vor afişa pe pagina de internet la sfârşitul fiecărei zile de repartiţie.

Comisiile desemnate vor elibera fiecărui candidat care alege loc/post o adeverinţă în care se vor menţiona locul/postul, specialitatea şi centrul universitar alese.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement