Connect with us
Advertisement

Eveniment

REZULTATE BACALAUREAT 2016, sesiunea a doua. Judeţul ALBA are, din nou, CEA MAI MARE rată de promovare din ţară

Publicat

promovabilitate bacalaureatÎn acest an, judeţul Alba este din nou pe primul loc pe țară, cu cea mai mare rată de promovare la examenul de Bacalaureat, sesiunea a doua. 35,27 % dintre elevii din județ au promovat examenele, în timp ce media promovabilităţii la nivel național este de 24 %.

Reamintim faptul că anul trecut, judeţul Alba era pe primul loc după publicarea rezultatelor la a doua sesiune de Bac, cu cea mai mare rată de promovare, pe ţară: 35,81%. Comparativ, media promovabilităţii pe ţară era, în 2015, de 24,1%. După contestaţii, procentul pentru judeţul Alba a urcat la 37,26%.

Citește și REZULTATE BACALAUREAT 2016, sesiunea a doua. Mai puțin de jumătate dintre elevii din Alba au promovat examenul

Potrivit Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 24%, inferioară cu 0,1% ratei de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut (24,1%).

La nivel național au promovat 8.290 (24%) de candidaţi dintr-un total de 34.577 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 6.156 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (26,6%, rată de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.134 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (18,6%, rată de reuşită).

Citește și BACALAUREAT 2017: MODELE de SUBIECTE, calendar şi detalii de la Ministerul Educaţiei. TOATE datele pentru candidaţi »

Tot la nivel național, din totalul celor 42.297 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 34.577 de candidaţi (23.100 din promoţia 2015-2016 şi 11.477 din promoţiile anterioare). Precizăm că 7.720 de candidaţi au absentat, în timp ce 26.195 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (16.904 din promoţia curentă şi alţi 9.291 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 92 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

Procente de promovare peste 30% s-au înregistrat în judeţele Alba (35,27%), Neamţ (32,56%), Iaşi (31,95%), Braşov (31,57%), Caraş-Severin (30,55%) şi Botoşani (30,25%). Rata de promovare în Capitală este de 20,27%. Judeţele în care rata de reuşită s-a situat sub 20% sunt Ilfov (12,65%), Gorj (16,30%), Giurgiu (16,80%), Satu Mare (19,46%) şi Suceava (19,82%).

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare disciplină este 5. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate luni, 29 august (înainte de ora 13.00), conform calendarului, la centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse tot luni (între orele 16:00 şi 20:00). Rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 1 august.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement