Rezultate Bacalaureat 2026 sesiunea a doua, publicate astăzi: la ce oră se afișează notele. Detalii pentru candidați
Rezultate Bacalaureat 2026 sesiunea a doua: primele rezultate la examen vor fi publicate de Ministerul Educației, marți, 18 august, până la ora 12.00. Candidații din Alba și din țară care au susținut probele scrise vor afla notele și mediile și vor putea depune contestații.
UPDATE: Rezultatele au fost publicate la ora 8.00 AICI.
Rezultatele vor fi disponibile atât pe platforma oficială dedicată examenului, cât și la centrele de examen.
La fel ca în anii precedenți, notele vor fi publicate în format anonimizat.
Fiecare candidat își va putea identifica rezultatul pe baza codului unic primit la înscriere.
Rezultate Bacalaureat 2026: ce informații se publică
După publicarea rezultatelor, candidații vor putea consulta:
- nota la Limba și literatura română;
- nota la Matematică sau Istorie;
- nota la disciplina aleasă în funcție de profil și specializare;
- nota la Limba și literatura maternă, acolo unde este cazul;
- media probelor scrise;
- rezultatul examenului: „reușit”, „respins”, „neprezentat” sau „eliminat”.
Listele afișate nu conțin numele și prenumele elevilor, ci doar codurile individuale de candidat. Acestea includ și unitatea de învățământ de proveniență, notele obținute la fiecare probă, media finală și statutul candidatului.
Condițiile pentru promovarea examenului
Pentru a promova examenul de Bacalaureat, un candidat trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții:
- să fi susținut probele de evaluare a competențelor;
- să participe la toate probele scrise prevăzute;
- să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă;
- să înregistreze o medie generală de cel puțin 6 la probele scrise.
Cum se depun contestații
Candidații vor putea cere să-și vadă lucrările corectate, marți, 18 august, în intervalul orar 14.00-17.00.
Aceștia pot depune contestații marți, 18 august, între orele 17.00 și 18.00, dar și miercuri, 19 august și joi, 20 august (interval orar 9.00-17.00), la centrele de examen sau online, la adresele de email comunicate de inspectoratele școlare.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale vor fi cunoscute în 24 august.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)