Actualitate
Rezultate bune pentru judoka uniriști la Cupa CSM Arad. Vezi sportivii care au luat premii
După succesele obţinute recent la Târgu Secuiesc, clubul albaiulian a deplasat o delegaţie de sportivi şi la Cupa CSM Arad, desfăşurată la Pecica, dar de această dată au fost selecţionaţi doar cei de la care se speră medalii în sezonul competiţional viitor.
Într-o companie selectă, fiind prezenţi la competiţie şi sportivi din Ungaria şi Serbia, tinerii sportivi pregătiţi de către cei doi inimoşi antrenori, Ioan Todor şi Cristian Dinu au reuşit comportări foarte bune. Dintre cei 13 sportivi, doar unul singur nu a reuşit să urce pe podiumul de premiere.
Dar iată rezultatele acestora:
Locuri I:
– Ioana Muntean – U11 – 32 kg
– Georgiana Ispir – U15 – 44 kg
– Andreea Cuţitar – U15 – 57 kg
– Bogdan Darius – U15 – 60 kg
Locuri II:
– Raluca Hăbuc – U13 – 29 kg
– Rebeca Rusu – U15 – 36 kg
– Roxana Mocan – U15 – 44 kg
– Denisa Sava – U15 – 57 kg
Locuri III:
– Ana Mărginean – U13 – 32 kg
– Oana Ignat – U13 – 40 kg
– Dragoș Tuța – U15 – 52 kg
– Stoica Sebastian– U13 – 30 kg
Locul V – Negru Luiza – U15 – 48 kg
„Rezultatele obţinute de către sportivii secţiei de judo în acest an ne îndreptăţesc să sperăm la medalii anul viitor şi, de ce nu, la convocări la loturile naţionale pentru unii dintre. Cei mai valoroşi dintre aceştia vor participa la un cantonament centralizat pentru a pregăti sezonul competiţional viitor care debutează încă de la începutul de an 2012”, a declarat Marius Anghel, într-un comunicat de presă oferit de CS Unirea.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News