Economie
REZULTATE concurs ANTIFRAUDĂ: LISTA candidaţilor ADMIŞI la proba interviu. Cine ar putea veni în control și în județul Alba
ANAF a publicat rezultatele candidaţilor care au participat la ultima probă, cea de interviu, care s-a desfășurat în perioada 2-5 iunie, în cadrul concursului pentru ocuparea a 159 de posturi la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Reamintim că un număr de 30 dintre acestea sunt la Direcţia Regională Antifraudă 7, cu sediul la Sibiu, de care aparţine şi judeţul Alba şi pentru care au fost înscrişi nu mai puţin de 143 de candidaţi, majoritatea pentru posturile de inspector debutant, pentru care nu sunt condiţii de vechime în specialitatea studiilor.
Proba scrisă a constat în rezolvarea unor teste grilă, iar cei care au promovat au susținut interviul în fața comisiei. Rezultatele finale ale concursului vor fi făcute publice cel mai târziu joi, AICI.
Vezi LISTA celor admişi/respinşi la proba scrisă: REZULTATE proba scrisa 23 mai_2015_Antifrauda
Vezi LISTA celor admiși/respinşi la proba interviu: Rezultate_interviu_Antifrauda_mai 2015
În urma probei interviu, din cei 115 candidaţi pentru posturile de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, au promovat doar 40%.
Candidaţi admişi la proba interviu – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu
Serviciul de Control Antifraudă 1
Mihai-Vlad Grecu – asistent
Serviciul de Control Antifraudă 2
Elena-Daniela Ghiţă – asistent
Serviciul de Control Antifraudă 3
Aurelia Călugăr – superior
Lavinia Roxana Mitrică – superior
Mihai-Mugurel Popa – superior
Călin Florin Lupea – debutant
Gabriel-Dumitru Samson – debutant
Nicoleta-Alina Secarea – debutant
Daniela Drobotă – debutant
Andrei Lungu – debutant
Serviciul de Control Antifraudă 4
Călin Nicolae Crişan – superior
Alexandru Dragoş Haţegan – superior
Toth Imre Geza – principal
Mihaela-Gina Văduva – principal
Ioan Ovidiu Bărbat – principal
Serviciul de Control Antifraudă 5
Daniel Alexandru Bunea – superior
Serviciul de Control Antifraudă 6
Anton Viorel Mihăiţă Neagoe – superior
Ion Roşca – superior
Viorel Greavu – superior
Ioan Florin Man – principal
Dumitru Popeanga – principal
Marcela Pompilia Mărginean – principal
Ingrid Renate Criste – debutant
Mircea-Ioan Damian – debutant
Darius Oneţ – debutant
Gheorghe-Adrian Cîmpean – debutant
Serviciul de Control Antifraudă 7
Bianca Cristina Ciocanea – asistent
Liliana Jerca – asistent
Rareş Coroian – superior
Serviciul de Control Antifraudă 8
Gabriel Mihai Bunaciu – superior
Constantin-Ciprian Carapcea – superior
Iuliana Alaman – principal
Bogdan-Nicolae Frăţilă – asistent
Serviciul de Control Antifraudă 9
Ovidiu Blaga – superior
Florin Voinea – superior
Dacian Flaviu Sarba – superior
Radu Ciogu – superior
Andrei Cozma – principal
Alexandra-Cristina Corman – principal
Ioniţă-Daniel Braicu – principal
Serviciul de Analiză şi Programare
Lucian Croitoru – debutant
Corneliu Pop – debutant
Emanuel-Nicolae Florea – debutant
Sergiu Constantin Nica – debutant
Diana-Maria Călin – debutant
Serviciul Sinteză şi Raportări
Anca Udvescu – superior
Maria Ramona Mihaiu – asistent
Posturile disponibile şi numărul de candidaţi înscrişi – Direcţia Regională Antifraudă 7 Sibiu
Serviciul de analiză şi programare
– inspector antifraudă – debutant: 1 post, 14 candidaţi înscrişi
– inspector antifraudă – superior: 1 post, 2 candidaţi înscrişi
Serviciul de control antifraudă 1: inspector antifraudă – asistent: 1 post, 5 candidaţi
Serviciul de control antifraudă 2: inspector antifraudă – asistent: 1 post, 8 candidaţi
Serviciul de control antifraudă 3
– inspector antifraudă – debutant: 1 post, 26 candidaţi
– inspector antifraudă – superior: 3 posturi, 9 candidaţi
Serviciul de control antifraudă 4
– inspector antifraudă – principal: 2 posturi, 12 candidaţi
– inspector antifraudă – superior: 3 posturi, 9 candidaţi
Serviciul de control antifraudă 5: inspector antifraudă – superior: 1 post, 1 candidat
Serviciul de control antifraudă 6
– inspector antifraudă – debutant: 1 post, 30 candidaţi
– inspector antifraudă – principal: 1 post, 3 candidaţi
– inspector antifraudă – superior: 2 posturi, 5 candidaţi
Serviciul de control antifraudă 7
– inspector antifraudă – asistent: 1 post, 6 candidaţi
– inspector antifraudă – superior: 1 post, 5 candidaţi
Serviciul de control antifraudă 8
– inspector antifraudă – asistent: 1 post, 5 candidaţi
– inspector antifraudă – principal: 1 post, 3 candidaţi
– inspector antifraudă – superior: 2 posturi, 6 candidaţi
Serviciul de control antifraudă 9:
– inspector antifraudă – principal: 1 post, 6 candidaţi
– inspector antifraudă – superior: 3 posturi, 8 candidaţi
Serviciul sinteză şi raportări:
– inspector antifraudă – asistent: 1 post, 8 candidaţi
– inspector antifraudă – superior: 1 post, 6 candidaţi
Vezi lista completă cu posturile disponibile şi numărul candidaţilor înscrişi şi ale căror dosare de înscriere au fost admise: Candidati inscrisi si rezultate selectie dosare_antifrauda)mai 2015
Citeşte şi Posturile de la Antifraudă, la „mare căutare”: Concurenţă pentru funcţiile de inspector antifraudă de la Sibiu, care coordonează controalele în Alba
Citeşte şi Guvernul suplimentează numărul inspectorilor Antifraudă: 60 de funcţii pentru specialişti în anchetele de la parchete, DNA şi DIICOT
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News