Rezultate Evaluare Națională 2026, în Alba: Nici o medie de zece înainte de contestații
Rezultate Evaluare Națională 2026, în Alba. Ministerul Educației a publicat marți, 30 iunie, rezultatele la Evaluarea Națională 2026. Este vorba despre rezultatele inițiale înainte de contestații, pentru elevii care au terminat clasa a VIII-a.
Rezultatele pot fi văzute AICI.
Peste 2400 de elevi din județul Alba au participat la Evaluarea Națională din acest an.
Notele sunt anonimizate și pot fi consultate online de către elevi și părinți, pe baza codurilor individuale primite în prima zi a examenului.
Cea mai mare medie la nivelul județului Alba, înainte de contestații este 9.87 și a fost obținută de un elev a Școlii Gimnaziale Micești. Apoi următoarea medie este de 9.85 la Colegiul Național Inochenție Micu Clain din Blaj.


Rezultate la nivel național la Evaluarea Națională 2026
La nivel național, au participat 143.251 de absolvenți de gimnaziu (din totalul celor 148.268 de absolvenți înscriși), rezultând o rată de participare de 96,6%.
Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 113.192 de elevi (79%). 7 elevi au încheiat examenul cu media 10 (zece).
La Limba și Literatura Română, 117.538 de elevi (81,8%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). 398 de elevi au primit nota 10 (zece).
La matematică 106.505 elevi (74,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5. 102 elevi au fost notați cu 10 (zece).
Iar la Limba şi literatură maternă: 7.980 de elevi (90,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (dintre aceștia, 86 de elevi au obţinut nota 10).
Evaluare națională 2026: Contestații
Lucrările scrise pot fi vizualizate și eventuale contestații pot fi depuse conform calendarului aprobat: Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în data de 1 iulie, în intervalul orar 14:00 - 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie, conform calendarului aprobat.
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor.
În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestații. În situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.
Evaluarea Națională 2026 în Alba:
- 2.440 candidați înscriși
- 2.374 candidați cu medii calculate
- 1.908 elevi cu medii mai mari sau egale cu 5
- 466 elevi cu medii sub 5
- 80,4% medii peste 5 în Alba, față de 79% media națională
- 0 medii de 10 în județul Alba
- cea mai mare medie din Alba: 9,87, obținută de un candidat de la Școala Gimnazială Micești
Evaluare Națională 2026: Situația pe probe de examen, în județul Alba
Limba română:
Au fost evaluați 2.383 de candidați. Dintre aceștia, 2.006 au luat note de 5 sau peste, adică aproximativ 84,2%. Au fost 5 note de 10 la Română.
Matematică:
Au fost evaluați 2.376 de candidați. Dintre aceștia, 1.797 au luat note de 5 sau peste, adică aproximativ 75,6%. A fost o notă de 10 la Matematică.
Limba maternă:
Au fost evaluați 69 de candidați. Dintre aceștia, 61 au luat note de 5 sau peste, adică aproximativ 88,4%. Nu a fost nicio notă de 10 la această probă în Alba.
Distribuția mediilor în Alba
- 1 - 4,99: 466 elevi
- 5 - 5,49: 150
- 5,50 - 5,99: 160
- 6 - 6,49: 170
- 6,50 - 6,99: 192
- 7 - 7,49: 217
- 7,50 - 7,99: 233
- 8 - 8,49: 239
- 8,50 - 8,99: 260
- 9 - 9,49: 221
- 9,50 - 9,99: 66
- 10: 0
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)