Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Rezultate excepționale pentru doi tineri pianiști ai Liceului de Arte Regina Maria din Alba Iulia, la un concurs internațional

Publicat

Doi elevi ai Liceului de Arte din Alba Iulia, Felix Constantinescu și Antonia Dogeanu au obținut rezultate remarcabile la Concursul Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție Sabin Pautza. 

Concursul a avut loc, în weekendul 27-29 octombrie. Ediția de anul acesta a fost una specială mai exact, aniversarea a 80 de ani de viață și 60 de ani de carieră strălucită a compozitorului, dirijorului și profesorului universitar Sabin Pautza.

Cei doi elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia s-au remarcat în mod exceptional la această competiție.

La categoria de vârstă 10-14 ani, tinerii pianisti Felix Constantinescu (I) si Antonia Dogeanu (II) au obținut premiile I si II. Ambii elevi au fost pregătiți de profesorul de pian Cecilia Simion.

Concursul a fost destinat tinerilor pianiști cu vârste de până la 26 de ani și a inclus mai multe categorii de vârstă.

Juriul a fost alcătuit din personalități recunoscute în domeniul muzicii, printre care s-au numărat Prof. univ. dr. Sabin Pautza, în calitate de Președinte onorific, compozitor și dirijor, Prof. univ. dr. Daniel Goiți de la Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj Napoca, pianistul concertist Dr. Sorin Petrescu de la Filarmonica Banatul din Timișoara, cercetătoarea Dr. Irina Nițu de la Muzeul Național George Enescu din București, Prof. Gabriela Ungureanu-Charreton de la Conservatoir de Blois din Franța, și Prof. Simona Liliana Stan, Inspector școlar pentru managementul resurselor umane din Inspectoratul Școlar Caraș-Severin.

”Aceste premii câștigate de elevii de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia nu doar reflectă talentul și dedicarea lor, ci și nivelul înalt al pregătirii oferite de profesorii de muzică din această instituție. Felicitări tinerilor artiști și tuturor celor implicați în promovarea culturii muzicale de calitate!”, au transmis reprezentații unității școlare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax