Connect with us
Advertisement

Educație

Rezultate finale Bac 2023: notă mărită la 10 de la 8,75 pentru un candidat din Alba. Exemple de modificări după contestații

Publicat

Rezultate finale Bacalaureat 2023: în județul Alba, după contestații, nu au fost înregistrate alte medii de 10. A rămas doar absolventa de la Colegiul Național Câmpeni, cu 10 pe linie. Însă au fost majorări semnificative de note, după cele 91 de contestații, majoritatea la Română, depuse de candidați în județ.

Un exemplu este al unui absolvent al Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, secția Științe Sociale, care a luat 10 la română, față de nota inițială de 8,45.

Tot la colegiul din Alba Iulia alt candidat a primit 10 la Istorie, după ce inițial avea 8,65.

UPDATE: Inspectorul școlar general IȘJ Alba, Cornel Sandu, a declarat vineri, în conferință de presă, că în aceste cazuri este vorba cel mai probabil despre greșeli de corectură, remediate după contestații.

Alte exemple de note majorate după contestații:

  • Candidat de la Liceul Teoretic Teiuș – 9.25 la română, față de nota inițială 8,6
  • Candidat de la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia – 9,5 la română, față de 8,5 inițial
  • Candidat de la Colegiul Național Militar Alba Iulia – 9,45 la română după ce luase inițial 8,4
  • Candidat de la Liceul de Arte ”Regina Maria” Alba Iulia – 9,25 la română după nota inițială 8,6
  • Candidat de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș – 9,4 la română, după nota inițială 8,15
  • Candidat de la Liceul de Arte ”Regina Maria ”Alba Iulia – 9,2 la română după nota inițială 7,5
  • Candidat de la Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia – de la 7.95 la 9,4 – română
  • Candidat de la Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia – de la 7,7 la 9,2 – română
  • Candidat Seminarul Ortodox Alba Iulia – de la 6,05 la 8 – română

Note mai mici:

  • Candidat de la Colegiul Național ”IM Clain” Blaj – de la 8 la 7.05 – română

Ministerul Educației a publicat vineri, la 0ra 10.20, rezultatele finale, după contestații. Absolvenții de liceu din Alba și din țară au aflat notele definitive la examen.

Cum au fost recorectate lucrările

Comisiile de contestaţii, prin profesorii evaluatori, reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise.

După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

Candidatul poate solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti să îşi vadă lucrarea/lucrările numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii. Această solicitare nu poate conduce la modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor, potrivit metodologiei citate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement